Galerie Foto Un tren a deraiat în India. Cel puțin patru oameni au murit

Data publicării:
un tren a deraiat in india
Cel puţin patru persoane au murit şi alte câteva au fost rănite după ce un tren a deraiat în statul Bihar, în nord-estul Indiei. FOTO: Profimedia Images

Cel puţin patru persoane au murit şi alte câteva au fost rănite după ce un tren a deraiat în statul Bihar, în nord-estul Indiei, a informat joi presa locală, notează AFP, potrivit Agerpres.

Cel puţin patru persoane au murit şi alte câteva au fost rănite după ce un tren a deraiat în statul Bihar, în nord-estul Indiei. FOTO: Profimedia Images
Cel puţin patru persoane au murit şi alte câteva au fost rănite după ce un tren a deraiat în statul Bihar, în nord-estul Indiei. FOTO: Profimedia Images

„Au fost confirmate patru victime şi operaţiunea de salvare este în curs. Douăzeci şi unu de vagoane au deraiat”, a declarat Tarun Prakash, directorul general al companiei feroviare East Central Railway, pentru ziarul Times of India.

De asemenea, agenţia de presă ANI a raportat că patru persoane au fost ucise. Presa a relatat că mai mulţi răniţi au fost transportaţi la spital, fără a preciza numărul acestora.

Trenul venea din capitala New Delhi şi se îndrepta spre Kamakhya Junction, în statul Assam (nord-est).

„Sincere condoleanţe pentru aceste pierderi ireparabile”, a scris pe X (fost Twitter) ministrul indian al Căilor Ferate, Ashwini Vaisjnaw, fără a prezenta un bilanţ oficial.

India, care are una dintre cele mai vaste reţele de căi ferate din lume, a cunoscut un număr mare de accidente de tren mortale în istoria sa. Securitatea s-a ameliorat, totuşi, în ultimii ani datorită investiţiilor şi îmbunătăţirilor tehnologice.

În iunie, o coliziune între trei trenuri în apropiere de Balasore, în statul Odisha (est), a făcut aproape 300 de morţi şi peste o mie de răniţi, din cauza unei probleme la sistemul de comutare. Iar în august, cel puţin nouă persoane au murit în sudul Indiei în incendiul unui vagon staţionat într-o gară, cauzat de un călător care încălzea apă pentru a face ceai.

Cel mai mortal accident din istoria ţării rămâne cel din 6 iunie 1981 când, în statul Bihar (est), şapte vagoane dintr-un tren care traversa un pod au căzut în fluviul Bagmati, făcând între 800 şi 1.000 de morţi.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...