Un tată din Israel, devastat de durere după ce și-a pierdut fiica de numai 8 ani în timpul atacurilor teroriștilor Hamas, a vorbit despre ușurarea pe care a simțit-o atunci când a aflat că fiica lui a fost ucisă și nu a fost capturată. „Moartea a fost o binecuvântare”, a spus el plângând.
Thomas Hand, originar din Irlanda, nu era împreună cu Emily, fiica lui, sâmbătă dimineață, când kibbutzul lor a fost atacat. Fetița se dusese vineri seară la o petrecere în pijamale unde a rămas peste noapte, iar el nu a știut nimic de ea timp de două zile, după care a primit vestea teribilă.
Într-un interviu sfâșietor pentru CNN, Thomas Hand a povestit cum a trăit momentul în care i s-a spus că trupul fiicei sale a fost găsit. Având în vedere că alternativa era ca Emily să fi fost luată ostatică în Gaza, el a spus: „Era mai rău decât moartea”.
Bărbatul a povestit cum a primit vestea: „Au spus (autoritățile - n.n.): „Am găsit-o pe Emily. E moartă”, iar eu am spus „Da!”. Am spus „da” și am zâmbit, pentru că aceasta era cea mai bună veste dintre posibilitățile existente. Fie era moartă, fie în Gaza. Și dacă știi câte ceva despre ceea ce le fac oamenilor în Gaza, ei bine, e mai rău decât moartea.
Nu ar fi avut mâncare. Nu ar fi avut apă. Ea s-ar fi aflat într-o cameră întunecată plină cu Dumnezeu știe câți oameni. Și ar fi fost îngrozită în fiecare minut, oră, zi și posibili ani care a fi urmat. Deci, moartea a fost un binecuvântare. O binecuvântare absolută."
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Militanții Hamas din Gaza au reținut aproximativ 100 de ostatici din Israel - soldați, bărbați, femei, copii și adulți în vârstă - și au tras mii de rachete în Israel.
Armata israeliană continuă să bombardeze Fâşia Gaza ca reacţie la atacurile coordonate lansate la finalul săptămânii trecute de gruparea teroristă Hamas, pe care Israelul a promis să o „distrugă”. Războiul a intrat în cea de-a șasea zi, iar bilanțul deceselor, în ambele tabere, depășește 3.000 de victime.
Peste 100 de cadavre au fost descoperite în kibbutzul israelian Be’eri, unde locuiau Thomas Hand și familia. Be’eri este o comunitate de fermieri cu aproximativ 1.000 de membri și se află chiar în apropiere de Fâșia Gaza. A fost unul dintre primele locuri lovite de teroriștii care au pătruns peste graniță la începutul zilei de sâmbătă.
Teroriștii înarmați până-n dinți au ajuns în kibbutz pe motociclete în jurul orei 7 dimineața, la doar o jumătate de oră după ce au reușit să treacă zidul de graniță dintre Gaza și Israel.
Editor : D.C.