Tatăl unui tânăr de 23 de ani care a fost ucis de un rechin în Egipt a descris momentul în care a privit neputincios cum fiul său este atacat, relatează Business Insider. Tragedia a avut loc în stațiunea Hurghada, preferată inclusiv de turiștii români.
„Ne-am dus la plajă să ne relaxăm”, a povestit Iuri Popov, cetăţean rus, pentru postul de ştiri Telegram 112.
„Fiul meu a fost atacat de un rechin. Totul s-a întâmplat în câteva secunde”, a spus el.
O înregistrare video îl arată pe fiul său, Vladimir, înotând și strigând „tată” în timp ce rechinul îi dă târcoale. Oamenii de pe plajă țipă îngroziți. Un alt clip arată cum alți oameni aflați în apă înoată spre țărm, pentru a-și salva viața.
Popov a spus că situația a fost cu atât mai șocantă cu cât s-a întâmplat pe ceea ce el credea că este o plajă sigură.
„Cum puteam să-l ajut? Totul s-a întâmplat în 20 de secunde. A fost tras sub apă", a spus Popov.
Ministerul egiptean al Mediului a confirmat că un bărbat a fost ucis de un rechin în stațiunea Hurghada de la Marea Roșie, joi.
Vladimir se mutase la Hurghada împreună cu tatăl său și cumpărase un apartament cu câteva luni mai înainte, potrivit publicației ruse Baza.
Unele relatări spun că iubita lui Vladimir a reușit să iasă din apă și a asistat la atac de pe plajă, dar informația nu a fost confirmată.
Rechinul ucigaș ar fi fost prins ulterior de pescari egipteni.
Româncă ucisă de rechini în 2022
Două femei au fost ucise de rechini în 2022 lângă plajele Egiptului de la Marea Roșie, la sud de orașul Hurghada. Turista româncă a fost a doua victimă, ucisă de rechini în aceeași zonă în care cu câteva ore înainte murise o austriacă.
Atacurile au avut loc la o distanță de 600 de metri unul de celălalt.
Editor : M.B.