Un restaurant trebuie să plătească despăgubiri de 140.000 de dolari pentru că a adus un preot fals care să afle „păcatele” angajaților

Data publicării:
chelneri aranjeaza mesele unui restaurant cu terasa
Un restaurant trebuie să plătească despăgubiri de 140.000 de dolari pentru că a adus un preot fals care să afle „păcatele” angajaților. Foto: Profimedia

Un restaurant din California trebuie să plătească salarii restante și despăgubiri în valoare de 140.000 de dolari angajaților, după ce a angajat un preot fals pentru a scoate confesiuni de la angajați. Este „cel mai nerușinat” act de corupție pe care un angajator l-a comis împotriva personalului, au spus anchetatorii cazului, citați de CNN.

Potrivit Departamentului Muncii din SUA, un angajat a mărturisit că proprietarul companiei Che Garibaldi, care operează două restaurante Taqueria Garibaldi din nordul Californiei, a angajat un preot fals pentru a extrage confesiuni de la angajați în timpul orelor de lucru. I-a întrebat dacă au întârziat la serviciu, dacă au furat bani de la restaurant sau au avut „rele intenții” față de angajator.

„Sub jurământ, un angajat al Taqueria Garibaldi a explicat cum restaurantul i-a pus la dispoziție un presupus preot căruia să-i mărturisească „păcatele” la locul de muncă”, a spus avocatul pentru dreptul muncii Marc Pilotin.

Dioceza Catolică din Sacramento a confirmat că nu a găsit „nicio dovadă a vreunei legături” între preotul fals și dioceza lor.

„Deși nu știm cine este persoana în cauză, suntem siguri că nu a fost preot al Eparhiei din Sacramento”, a declarat un purtător de cuvânt al eparhiei pentru Agenția Catolică de Știri.

Garibaldi și alți trei proprietari și operatori de restaurante au fost obligați să plătească 140.000 de dolari pentru 35 de angajați. De asemenea, restaurantul va trebui să plătească daune civile de 5.000 de dolari.

Taqueria Garibaldi nu a răspuns solicitării CNN de a comenta situația.

Anchetatorii au descoperit, de asemenea, că restaurantul nu le plătea angajaților orelor suplimentare, că managerii primeau bonusuri din fondul de bacșișuri al angajaților, iar unii angajați s-au confruntat cu „consecințe negative în domeniul imigrației” pentru că au cooperat cu anchetatorii.

„Încercările acestui angajator de a riposta împotriva angajaților au fost menite să reducă la tăcere personalul, să obstrucționeze o anchetă și să împiedice recuperarea salariilor neplătite”, a spus Pilotin.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”