Foto Un preot rus care a îndemnat rusoaicele să facă mai mulți copii pentru război a fost ucis pe front, după un atac cu HIMARS
Data actualizării: Data publicării:
Un preot rus care a încurajat femeile să aibă mai mulți copii, astfel încât să nu mai fie așa supărate când își trimit fiii pe front în Ucraina, a fost ucis pe câmpul de luptă.
Protopopul Mihail Vasiliev a murit „în timp ce îndeplinea sarcini pastorale în zona operațiunii militare speciale din Ucraina în dimineața zilei de 6 noiembrie”, a anunțat, duminică, Biserica Ortodoxă Rusă.
Vasiliev, în vârstă de 51 de ani, a murit din cauza rănilor suferite într-o explozie produsă de un lansator de rachete HIMARS furnizat de SUA, potrivit unei postări pe o rețea socială a Diviziei 76 de asalt aerian, scrie The Moscow Times.
Protopopul slujise într-o biserică din afara Moscovei. Totodată, el era consilier al înaltului oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse, responsabil de cooperarea cu Forțele Armate.
Potrivit comunicatului bisericii, Vasiliev a fost în mai multe zone de conflict, inclusiv în Siria, Cecenia, Kosovo și Bosnia.
La sfârșitul lunii octombrie, Vasiliev a atras atenția presei pentru un interviu în care le-a sfătuit pe femeile din Rusia să aibă mai mulți copii, în contextul ordinului de mobilizare emis de Vladimir Putin pentru războiul din Ucraina.
„Astfel, nu le-ar mai fi atât de dureros și înspăimântător să se despartă de copiii ei”, a declarat Vasilyev pentru canalul de televiziune Spas afiliat Bisericii.
Este al treilea preot ucis pe front de la începutul invaziei. Biserica a fost un puternic susținător vocal al războiul din Ucraina.