Autoritatea de reglementare a mass-media din Turcia a suspendat pentru o săptămână licenţa de emisie a unui canal de televiziune de opoziţie din cauza unor comentarii despre liderul kurd încarcerat Abdullah Ocalan.
Un editorialist al canalului Telel, Merdan Yanardag, a fost arestat pe 27 iunie fiind acuzat de comentarii în direct ce pot fi asimilate "propagandei teroriste" şi de a fi făcut "apologia criminalilor", relatază AFP, citată de Agerpres.
Merdan Yanardag s-a întrebat pe post de ce Abdullah Ocalan - o figură de frunte a rebeliunii kurde din Turcia - este încă ţinut în izolare într-o închisoare de pe o insulă din Marea Marmara.
El a fost arestat la doar câteva ore după ce a făcut aceste remarci şi a fost inculpat chiar a doua zi.
Liderul PKK, Partidul Muncitorilor din Kurdistan considerat drept "terorist" de către Ankara şi aliaţii săi occidentali, Abdullah Ocalan, în vârstă de 74 de ani, a fost arestat pe 15 februarie 1999 şi condamnat la moarte în Turcia pe 29 iunie 1999 pentru trădare şi tentativă de divizare a ţării.
Cu toate acestea, sentinţa i-a fost comutată în închisoare pe viaţă în 2002, în urma abolirii pedepsei cu moartea.
Telel (stânga) este una dintre cele patru televiziuni de opoziţie amendate de autoritatea de reglementare pentru reflectarea campaniei electorale prezidenţiale din luna mai.
Joi, autoritatea de reglementare în domeniul mass-media a impus Telel şi o amendă echivalentă cu 5% din veniturile sale din publicitate pentru luna iunie.
Editor : M.B.