Un polițist-erou a ucis singur 4 dintre cei 5 teroriști din Spania: „Nu i-a fost ușor”
Data publicării:
Un singur poliţist a ucis patru dintre presupuşii autori ai atacului din oraşul turistic catalan Cambrils, a declarat vineri un reprezentant de rang înalt al poliţiei, relatează The Associated Press, citat de News.ro.
Poliţistului ”nu i-a fost uşor”, în pofida faptului că este un profesionist, a subliniat Josep Lluis Trapero. În total cinci suspecţi au fost ucişi după atentatul de la Cambrils, în care o maşină a intrat în mulţime şi a ucis o femeie.
Cu doar câteva ore mai devreme de acest al doilea atentat, o camionetă a intrat într-o mulţime de pietoni, a ucis cel puţin 13 persoane şi a rănit alte peste 100, la Barcelona.
Pe de altă parte, premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat vineri, după dublul atentat din Catalonia, că lupta împotriva terorismului este o ”luptă globală” şi a subliniat că este principala problemă a Europei.
Rajoy le-a mulţumit serviciilor de urgenţă pentru modul cum au gestionat situaţia dar şi pentru mesajele de susţinere primite de spanioli din întreaga lume.
El a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de pres comună, la Barcelona, cu preşedintele regiunii spaniole Catalonia Carles Puigdemont.