Un polițist a violat o fată de 15 ani. Noul scandal care intensifică revoltele din Iran: 82 de morți, printre care și copii

Data publicării:
oameni pe străzi în iran la revolte
Regimul iranian ar fi comis un adevărat la masacru în Zahedan în 30 septembrie. Foto: Captură Twitter

ONG-ul Amnesty International a anunţat, joi, că cel puţin 82 de persoane au fost ucise, de vineri, în reprimarea manifestaţiilor care au izbucnit în orașul Zahedan, în Iran, devenite parte a revoltei populare generale care zguduie din temelii regimul teocratic de la Teheran în ultimele două săptămâni. De cealaltă parte, regimul a dat un bilanț de 20 de morți.

Iniţial, autorităţile au vorbit despre înfruntări între forţe de ordine şi „terorişti” la Zahedan, precizând că trei comisariate au fost atacate. Şi potrivit agenţiei iraniene Tasnim, grupul rebel sunit Jaish al-Adl, activ în regiune, a revendicat un atac asupra unui comisariat.

Violenţele de la Zahedan vin într-un moment în care Iranul este teatrul unor manifestaţii de amploare după moartea, pe 16 septembrie, a unei tinere kurde iraniene de 22 de ani, după arestarea sa de către poliţia moralității care i-a reproşat că „nu purta corect vălul islamic”.

„Forţele de securitate iraniene au ucis cel puţin 82 de persoane, între care copii, şi au rănit sute după ce au deschis focul cu gloanţe reale, bile de plumb şi gaze lacrimogene asupra manifestanţilor, trecătorilor şi credincioşilor”, în timpul manifestaţiilor din 30 septembrie din oraş, susţine Amnesty International, citat de Agerpres.

De atunci, precizează Amnesty, „alte 16 persoane au fost ucise la Zahedan în incidente separate în cadrul reprimării continue a acestor manifestaţii”.

În plus, „elemente adunate de la militanţi, familiile victimelor, martorii oculari şi imaginile şi videoclipurile manifestanţilor sugerează că numărul real al morţilor de la Zahedan este probabil să fie şi mai ridicat”, adaugă ONG-ul, care precizează că „cel puţin trei copii” au murit din 30 septembrie.

„Majoritatea victimelor au fost împușcate în cap, inimă, gât şi spate, ceea ce relevă o intenţie clară de a ucide sau de a răni grav”, precizează Amnesty International pe baza elementelor adunate.

Cei de la ONG-ul Iran Human Rights susţin, de asemenea, că manifestaţiile au fost declanşate de acuzaţiile potrivit cărora un şef al poliţiei din oraşul portuar Chabahar, din aceeaşi provincie, ar fi violat o adolescentă de 15 ani din minoritatea sunită balucă.

Acuzaţia ar fi fost făcută publică în septembrie de responsabilul cu rugăciunea de vineri în oraşul Rask, la sud de Zahedan, provocând proteste care s-au extins apoi în principalul oraş din regiune.

Preşedintele iranian, Ebrahim Raisi, a cerut, joi, deschiderea unei „anchete” asupra violenţelor petrecute în oraşul Zahedan.

„După recentele evenimente de la Zahedan, capitala provinciei Sistan-Baluchistan, ministrul de interne Ahmad Vahidi s-a deplasat, joi, la faţa locului din ordinul preşedintelui, pentru o anchetă aprofundată asupra originilor şi cauzelor violenţelor din 30 septembrie”, a anunţat președinția iraniană.

Potrivit unui ultim bilanţ difuzat în presa de stat în acea zi, în jur de 20 de persoane au fost ucise, printre care şase membri ai forţelor de ordine, printre care şi şeful din provincie al serviciului de informaţii al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Iranului.

Un lider religios spune că protestele au fost declanșate după ce o tânără a fost violată de șeful poliției

Un influent lider al minorităţii musulmane sunite din Sistan-Balucistan, Molavi Abdol Hamid, a alertat, săptămâna trecută, asupra unor tensiuni la Zahedan după ce o adolescentă de 15 a fost violată de un polițist.

Miercuri, Molavi Abdol Hamid a respins „orice implicare a Jaish al-Adl sau a oricărui alt grup” în violenţele de la Zahedan.

Potrivit lui, vineri seară, „un grup de militari, pe jos şi la bordul unor autovehicule, a deschis focul asupra unor oameni adunaţi în jurul unei moschei, ucigând şi rănind mai mulţi tineri”.

„Unul dintre tineri, care deţinea o armă, a ripostat pentru a apăra moscheea şi a tras asupra maşinilor fără a şti cine erau ocupanţii”, a adăugat el.

Hamid a făcut apel la guvern să deschidă „o anchetă imparţială şi echitabilă”, după ce a denunţat „focuri asupra unor civili neînarmaţi”.

Frontalieră cu Pakistanul şi Afganistanul, provincia Sistan-Baluchistan este o regiune săracă, devenită frecvent teatrul atentatelor sau conflictelor între forţele de ordine şi grupuri armate.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...