Teroarea din Iran. Cadavrul unei fete de 16 ani ucisă la proteste a fost furat de autorități și îngropat în secret

Data publicării:
protestatara in iran cu fotografia fetei ucise
Autoritățile au furat cadavrul unei fete de 16 ani care a protestat în Teheran și l-au îngropat în secret. FOTO: Twitter

Forțele de securitate din Iran au furat cadavrul unei fete de 16 ani și l-au îngropat înainte ca familia ei să aibă ocazia să facă acest lucru, au declarat pentru BBC surse apropiate familiei ei. Autoritățile din Iran au recurs la tactica de a fura cadavrele oamenilor pentru a le forța familiile să nu mai protesteze.

Nika Shakarami, în vârstă de 16 ani, a participat la protestele de amploare față de modul în care guvernul iranian tratează femeile, demonstrații declanșate după uciderea în bătaie a Mahsei Amini, o femeie de 22 de ani care a fost reținută pentru că „purta incorect vălul islamic”.

Shakarami a dispărut la 10 zile după ce a luat parte la protestele din capitala Iranului, Teheran, în 20 septembrie. Ultimul mesaj pe care l-a trimis a fost către o prietenă, spunând că este urmărită de forțele de securitate.

Mătușa ei, Atash Shakarami, a declarat pentru BBC că familia i-a găsit cadavrul într-o morgă a unui centru de detenție și că avea în plan să o îngroape pe fată în ziua în care împlinea 17 ani, în orașul natal al tatălui ei, în Khorramabad, Iranul de Vest. Înainte ca familia să poată face acest lucru, trupul adolescentei a fost furat și îngropat într-un cimitir din satul Veysian, a declarat pentru BBC o sursă apropiată familiei.

Anterior, autoritățile din Iran au recurs la tactica de a fura cadavrele oamenilor pentru a le convinge familiile să nu mai protesteze. Forțele de securitate iraniene i-au spus lui Atash că o vor ucide dacă cineva din familia ei va lua parte la proteste, a declarat o sursă pentru BBC.

Un videoclip postat de organizația Human Rights din Iran o arată pe mama lui Shakarami descriindu-o ca pe o martiră. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Atash a scris despre moartea și înmormântarea nepoatei sale pe rețelele de socializare, motiv pentru care a fost arestată, au declarat surse pentru BBC. 

Potrivit Human Rights Iran, cel puțin 154 de persoane, inclusiv copii, au fost ucise în proteste. Mahmood Amiry-Moghaddam, directorul Organizației pentru Drepturile Omului din Iran, a descris acest lucru drept „crime împotriva umanității”. În ciuda numărului tot mai mari de decese, rezistența împotriva guvernului nu dă semne că s-ar opri. Oamenii au incendiat secțiile de poliție, iar femeile și-au ars vălurile în semn de rezistență.

Experții în politica iraniană spun că protestele de acum arată voința populației pentru o altă revoluție, așa cum s-a întâmplat în 1979. Ei susțin însă că protestatarii se confruntă cu obstacole mult prea mari pentru a reuși asta.

Hadi Ghaemi, directorul executiv al Centrului nonprofit pentru Drepturile Omului din Iran, a declarat pentru Insider că „protestele sunt un răspuns la moartea lui Mahsa Amini, dar cererile prezentate de protestatari urmăresc o schimbare socială și politică mai largă, care să cuprindă libertăți. Potrivit acestuia, jumătate din țară se simte discriminată și vrea să pună capăt regimului, iar violența guvernamentală impusă de restricțiile privind hijabul, în ​​special în ultimele luni, a făcut ca revolta femeilor din Iran să ajungă într-un punct exploziv.

În întreaga lume, oamenii își manifestă solidaritatea față de femeile din Iran, iar deputata suedeză al Parlamentului European, născut în Irak, Abir Al-Sahlani, și-a tuns părul în timpul unui discurs. „Până când Iranul nu va fi liber, furia noastră va fi mai mare decât a asupritorilor. Vom fi alături de voi până când femeile din Iran vor fi libere”, a declarat ea potrivit Reuters.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri