Croydon, un mic oraș din statul american New Hampshire, și-a concediat singurul polițist și a desființat departamentul local de poliție, iar singurului angajat i s-a cerut să predea mașina de patrulă și uniforma.
Richard Lee a făcut ce i s-a cerut și a plecat de la întâlnirea autorităților locale în cizme, pălărie și lenjerie intimă, informează CNN.
Lee a povestit că se afla la întâlnirea obișnuită a autorităților locale, când subiectul desființării secției de poliție a apărut brusc. "Dintr-o dată, un membru al comisiei a înaintat o moțiune prin care să fie desființat departamentul de poliție. Mi s-a spus apoi că trebuie să predau imediat cheile mașinii de patrulă, insigna, uniforma și alte obiecte de echipament".
Bărbatul a început să se dezbrace, când unul dintre membrii comisiei l-a întrebat ce face. "Ați spus imediat, asta înseamnă imediat", a spus Lee. "Le-am spus La revedere și am ieșit pe ușă în lenjeria intimă".
Lee a spus că cineva a sunat-o pe soția sa, iar aceasta a venit să-l ia și l-a dus acasă cu mașina.
Richard Lee a fost șeful poliției din Croydon timp de 20 de ani, după ce fusese anterior polițist în Newport timp de 25 de ani.
Bărbatul a spus că povestea desființării secției de poliție a apărut anul trecut în martie, dorindu-se extinderea acoperirii pe care o oferă poliția statală, însă acesta propunere a dispărut după ce comunitatea locală l-a susținut.
Russell Edwards, președintele comisiei care a votat eliminarea departamentului de poliție, a declarat pentru stația locală WPTZ că renunțarea la Richard Lee și obținerea altei forme de protecție are rațiuni financiare.
Editor web: Vlad Mironescu