Polițist băut implicat într-un accident rutier, în Constanța: O tânără și un copil de 2 ani au fost transportați la spital

Data publicării:
Mașină poliție
Un polițist de 21 de ani, în afara serviciului, băut, a fost implicat în accident. Foto: Profimedia

O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au fost transportaţi spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit, pe DN 39, în judeţul Constanţa, cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul liber, scrie News.ro.

În urma testării, s-a stabilit că acesta avea o concentraţie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducerea IPJ Constanţa a declanşat verificări interne în cazul poliţistului, subliniind că nu tolerează astfel de comportamente.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a anunţat, sâmbătă după-amiază, că accidentul a avut loc vineri, în jurul orei 20.00, pe DN 39, în localitatea 2 Mai.

”Conform primelor cercetări, poliţiştii rutieri au constatat că impactul a avut loc între două autoturisme, iar în urma acestuia două persoane au fost rănite. Astfel, unul dintre conducătorii auto, respectiv o femeie de 21 de ani, precum şi un minor, de 2 ani - pasager în acelaşi vehicul, au fost transportaţi la spital, pentru îngrijiri medicale. Menţionăm faptul că la volanul celuilalt autoturism se afla un bărbat, de 21 de ani, poliţist, care se afla în timpul liber”, a arătat IPJ Constanţa.

Conform sursei citate, el a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost dus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice.
”Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa nu tolerează astfel de comportamente. Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile legale. Totodată, conducerea inspectoratului a dispus verificări pe linie internă, pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului”, a adăugat IPJ.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginea momentului cu Monica Bîrlădeanu şi Valeriu Gheorghiță! Gestul făcut de medic în public i-a lăsat...
Digi FM
Kate Hudson îi dedică o piesă lui Goldie Hawn. „Am prezentat-o pe mama într-un mod în care oamenii nu s-au...
Pro FM
Julio Iglesias, unul dintre bogații Spaniei. Ce avere fabuloasă are artistul și cine e bărbatul care susține...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Oltenia de sub Munte, surpriza anului în turismul românesc. Top 10 destinații în România
Newsweek
8.200 lei bonus la pensie pentru sute de mii de pensionari. Există o singură condiție să iei banii
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”