Un muzician din Rusia a fost condamnat la 6 ani de închisoare după ce a postat pe internet mesaje anti-război

Data publicării:
Aleksandr Bahtin
Aleksandr Bahtin, de 51 de ani, locuitor din Mîtişci, în apropiere de Moscova, a fost arestat în martie 2023 şi inculpat pentru difuzarea de „informaţii false” privind armata rusă. FOTO: Profimedia Images

Un tribunal din regiunea Moscovei a condamnat vineri un muzician şi militant ecologist la şase ani de închisoare pentru că a publicat pe reţelele sociale trei mesaje care denunţau atacul rus asupra Ucrainei, a declarat pentru AFP unul dintre prietenii săi, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Aleksandr Bahtin, de 51 de ani, locuitor din Mîtişci, în apropiere de Moscova, a fost arestat în martie 2023 şi inculpat pentru difuzarea de „informaţii false” privind armata rusă, o acuzaţie utilizată cu regularitate pentru a reprima vocile critice faţă de conflict.

„Aleksandr a fost condamnat la şase ani şi îi este interzis să-şi administreze site-urile de internet timp de trei ani”, a declarat pentru AFP Andrei Şcetinin, unul dintre prietenii săi prezenţi la audiere.

Bahtin va fi de asemenea obligat să consulte un psihiatru în timpul detenţiei sale într-o colonie penitenciară, potrivit verdictului, care a fost confirmat de ONG-ul rus specializat OVD-Info.

În martie şi aprilie 2022, Bahtin a publicat trei mesaje pe reţeaua socială rusă VKontakte în care denunţa campania militară în Ucraina, evocând victime civile şi criticându-l pe Vladimir Putin.

Vineri, cu puţin timp înainte de anunţarea verdictului, parchetul a cerut opt ani de închisoare împotriva lui Aleksandr Bahtin. Mama lui, Liudmila, de 79 de ani, a început să plângă şi i s-a făcut rău în sala de tribunal, a povestit Şcetinin.

Peste 20.000 de persoane au fost reţinute în Rusia în timpul acţiunilor de protest împotriva conflictului din Ucraina

Judecătoarea Maria Lohtionova a fost obligată să întrerupă pentru scurtă vreme audierea. După anunţarea verdictului, Aleksandr Bahtin i-a strigat judecătoarei: „Să fiţi blestemată, Lohtionova!”, a mai relatat sursa citată.

Pe lângă cazurile de opozanţi cunoscuţi mediatizate, mii de anonimi au fost arestaţi şi condamnaţi după declanşarea invaziei ruse în Ucraina la amenzi sau la pedepse cu închisoarea pentru denunţarea operaţiunii militare ruse.

Potrivit ONG-ului rus OVD-Info, peste 20.000 de persoane au fost reţinute în Rusia în timpul acţiunilor de protest împotriva conflictului din Ucraina. Mai multe sute dintre acestea au fost ulterior vizate de urmăriri judiciare.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...