SUA au anunțat că monitorizează un balon de spionaj misterios, descoperit pe cerul din nordul țării, săptămâna aceasta, conform BBC. Oficialii americani spun că dispozitivul de mare altitudine aparține Chinei și că încearcă să afle dacă el reprezintă vreo amenințare.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, a spus că oficialii americani sunt convinși că balonul aparține Chinei și că iau în calcul inclusiv doborârea acestuia de pe cer.
Incidentul vine cu puțin timp înainte de vizita programată în China a secretarului de stat, Antony Blinken.
Miercuri, balonul se afla deasupra statului nord-vestic Montana, a mai transmis Pentagonul.
Ryder a precizat că președintele Joe Biden a fost informat cu privire la această situație. El a adăugat că șeful armatei americane, generalul Mark Milley și secretarul apărării, Lloyd Austin, s-au întâlnit, miercuri, pentru a evalua amenințarea.
Militarii au argumentat împotriva doborârii balonului pentru a evita posibile accidente după căderea resturilor la sol.
Ryder a precizat că nu există o „amenințare semnificativ crescută” de scurgere de informații americane către China pentru că „oficialii știu exact unde se află acest balon și pe unde urmează să treacă”. De asemenea, nu există riscuri pentru aviația civilă pentru că balonul se află la o altitudine „semnificativ” peste cea la care zboară avioanele comerciale.
Misteriosul obiect a fost văzut zburând deasupra Insulelor Aleutine din Alaska și prin Canada, înainte de a ajunge deasupra orașului Billings, în Montana.
„Avem relatări ale piloților care au văzut chestia aia, deși este foarte sus, la altitudine mare. Pare că e de dimensiuni mari”, a spus un oficial din domeniul apărării de la Washington, sub condiția anonimatului.
Editor : Adrian Dumitru