Un irakian afiliat ISIS a încercat să-l asasineze pe George Bush

Data publicării:
George Bush
George W. Bush, fost președinte al Statelor Unite ale Americii. Foto: Profimedia Images

Un irakian care avea legături cu organizația teroristă ISIS a încercat să organizeze, din Statele Unite, o tentativă de asasinat a fostului președinte George W. Bush, a anunțat FBI, marți.

Persoana în cauză este acuzată că „a ajutat și a susținut tentativa de omor a unui fost președinte al Statelor Unite”, transmite Biroul Federal de Investigații într-un document făcut public pe site-ul Departamentului de Justiție din cadrul guvernului federal al Statelor Unite.

Atacatorul, Shihab Ahmed Shihab, ajuns în mod legal în SUA, în 2020, locuia în statul Ohio. El a încercat să recruteze alți irakieni și să-i convingă să comită atacul împreună. Shihab a făcut mai multe vizite în Texas, statul de origine al fostului lider de la Casa Albă, unde a încercat să strângă informații despre Bush.

Irakienii în cauză ar fi urmat să fie aduși ilegal pe teritoriul SUA, iar apoi scoși din țară pe la granița cu Mexicul. 

„Complotiștii voiau să îl omoare pe fostul preşedinte Bush pentru că erau de părere că el este responsabil pentru moartea a numeroşi irakieni în urma invaziei din Irak”, se arată în documentul citat.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Legea se schimbă pentru cei cu case construite înainte de 1990. Procedură mai simplă îi scapă de o mare...
Digi FM
Cât câștigă camerista lui Mihai Trăistariu? Salariul surprinzător pe care i-l oferă pentru câteva ore de...
Pro FM
De ce s-a despărțit Feli de tatăl fiicei ei. Artista, noi declarații: „Nu am vrut ca Nora să trăiască ce am...
Film Now
Kate Hudson, protagonista unui accident vestimentar. Justin Theroux a fost pe fază și a salvat-o pe actriță
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
Newsweek
900.000 de pensii contributive cresc cu 500 lei. Pensiile speciale, majorate cu 1.000 lei. De ce?
Digi FM
Cât câștigă camerista lui Mihai Trăistariu? Salariul surprinzător pe care i-l oferă pentru câteva ore de...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când pompierii salvează o capră blocată la etajul cinci al unui bloc din Madrid. Cum a reacționat...
Film Now
Cui a lăsat Gene Hackman averea de 80 de milioane de dolari. Un expert juridic a rupt tăcerea: „Copiii ar...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă