Un fost poliţist implicat în asaltul asupra Capitoliului SUA a fost condamnat la 10 ani de închisoare
Data publicării:
Un agent de poliţie pensionar din New York a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru participarea sa la asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021. Este cea mai aspră pedeapsă pronunţată până acum împotriva atacatorilor care încercau să răstoarne rezultatul alegerilor prezidențiale americane.
Thomas Webster, în vârstă de 56 de ani, a agresat un poliţist şi i-a smuls masca de gaz acestui funcţionar însărcinat cu protejarea clădirii Congresului american.
Scena, filmată cu ajutorul unei camere purtate de victimă, demonstrează violenţa acestor momente şi a permis juriului tribunalului federal din Washington să decidă în luna mai asupra vinovăţiei lui Thomas Webster. Sentinţa a fost pronunţată joi de judecătorul federal Amit Mehta.