Un câine polițist a prins un criminal care încerca să se târască prin tufișuri, la două săptămâni după evadarea sa spectaculoasă dintr-o închisoare din statul american Pennsylvania, au spus autoritățile citate de BBC.
Danelo Cavalcante, în vârstă de 34 de ani, a fost arestat într-o zonă împădurită, după ce a fost detectat de o aeronavă cu senzori de căldură.
Peste 500 de polițiști îl căutau pe bărbatul care a evadat în 31 august.
El fusese condamnat luna trecută la închisoare pe viață pentru uciderea fostei sale iubite, în fața celor doi copii ai ei, în aprilie 2021.
Guvernatorul statului Pennsylvania, Josh Shapiro, a spus într-o conferință de presă că Cavalcante a fost prins și că în timpul operațiunii nu au fost trase focuri de armă.
El a lăudat „munca extraordinară” a forțelor de ordine și „un ajutor extraordinar din partea publicului” pentru capturarea lui Cavalcante.
Patrule călare, câini și avioane l-au căutat pe evadat în pădurile din South Coventry Township, prin ploaie. Oamenii legii au fost sesizați după ce o alarmă s-a declanșat la o casă din apropiere.
Un avion al Agenției Antidrog cu senzori de căldură l-a detectat pe Cavalcante, dar nu a putut rămâne mult în zonă din cauza vremii urâte.
O echipă tactică de aproximativ 20 de polițiști a început să se apropie de sursa de căldură în jurul orei 04:00 dimineața, identificându-l pe Cavalcante patru ore mai târziu.
„Cavalcante nu și-a dat seama că era înconjurat până în ultima clipă. Când a văzut polițiștii, a încercat să scape. A început să se târască prin tufișuri, având cu el o pușcă furată”, a explicat locotenent-colonelul George Bivens de la poliția de stat din Pennsylvania.
O unitate vamală și de protecție a frontierei din Texas, cu cel puțin un câine, făcea parte din echipa tactică.
Câinele, pe nume Yoda, l-a „prins” pe Cavalcante în timp ce încerca să evadeze, provocându-i o „rănă minoră prin mușcătură”.
„A continuat să reziste, dar a fost luat cu forța în custodie”, a spus Bivens.
Editor : M.B.