Un copil de opt ani din Pakistan riscă să fie condamnat la moarte pentru blasfemie. Care a fost fapta lui

Data publicării:
Mulțime adunată în fața templului hindus din Rahim Yar Khan, distrus de musulmani
Templul hindus din Rahim Yar Khan a fost distrus de o gloată furioasă după ce un copil hindus a urinat pe un covor într-o bibliotecă de școală islamică. Foto: Captură Twitter/@RVankwani

Un copil hindus de opt ani din Pakistan a fost arestat și se află în custodia poliției după ce a devenit cea mai tânără persoană acuzată de blasfemie în această țară, relatează The Guardian.

Cazul băiatului de opt ani a produs un scandal imens în regiunea Rahim Yar Khan, din Punjab – familia copilului și alți membri ai comunității hinduse din zone au fugit din casele lor după ce un grup de musulmani a atacat templul hindus din zonă pentru că băiatul fusese eliberat pe cauțiune. Sâmbătă, 20 de persoane au fost arestate ca urmare a atacului la templu.

Copilul este acuzat că a urinat intenționat pe covorul unei biblioteci dintr-o madrassa (n. red. – școală islamică), într-o zonă în care sunt ținute cărți religioase. Copilul ar putea să primească pedeapsa cu moartea pentru acuzația de blasfemie.

Familia copilului spune că acesta nu cunoștea legea privind blasfemia și că nu înțelege cu ce a greșit. 

„Ne-am părăsit afacerile, locuințele și locurile de muncă, întreaga comunitate este speriată și ne temem de reacții. Nu vrem să ne mai întoarcem în această zonă. Nu vedem că sunt luate acțiuni concrete și serioase împotriva celor care ne-au atacat sau pentru ca noi să fim în siguranță”, a spus un membru al familiei copilului acuzat de blasfemie.

Acuzația de blasfemie împotriva unui copil i-a șocat pe experți care spun că o asemenea decizie este fără precedent. Este prima dată când o persoană este arestată la o vârstă atât de mică pentru o astfel de acuzație.

Legea blasfemiei este folosită în  mod disproporționat, în Pakistan, împotriva minorităților religioase. Deși până acum nimeni nu a fost executat pentru blasfemie de la introducerea pedepsei capitalei în 1986, suspecții sunt de multe ori atacați și uciși de gloate furioase.

Citiți și: Un cetățean american acuzat de blasfemie în Pakistan a fost împușcat și ucis chiar în sala de judecată

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...