Cel puţin 40 de persoane au fost arestate în ultima lună de poliţia pakistaneză sub acuzaţia de blasfemie, o creştere pe care activişti în domeniul drepturilor omului o consideră extrem de îngrijorătoare, informează luni dpa, citată de Agerpres.
Majoritatea acuzaţiilor au fost formulate împotriva unor musulmani şiiţi şi au legătură cu discursuri rostite în cadrul unor procesiuni religioase, a precizat Comisia pentru Drepturile Omului din Pakistan (HRCP).
"Este o creştere fără precedent şi suntem îngrijoraţi că aceasta ar putea face să izbucnească violenţe sectare", a spus purtătorul de cuvânt al HRCP Mehdi Hasan.
Potrivit activiştilor în domeniul drepturilor omului, legile au fost folosite cu rigiditate demagogică împotriva altor religii şi unor comunităţi musulmane minoritare precum Shia (islamul şiit) şi Ahmadiya, într-o ţară majoritar sunită.
Legile pakistaneze privind blasfemia, care au fost introduse de fostul conducător militar Ziaul Haq în 1980, prevăd moartea drept pedeapsă maximă pentru insultarea religiei profetului Mahomed.
Departamentul de Stat al SUA i-a cerut Pakistanului să revizuiască aceste legi
Problema a atras o atenţie sporită după ce Departamentul de Stat al SUA i-a cerut Pakistanului să revizuiască aceste legi în urma uciderii unui bărbat americano-pakistanez în cadrul unui proces privind blasfemia, în iulie.
În jur de 75 de oameni acuzaţi de blasfemie au fost ucişi din 1980 până în prezent de indivizi sau de grupuri furioase, încă înainte ca tribunalele să formuleze un verdict în cazul lor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al HRCP, statul pakistanez a abdicat de la responsabilităţile sale în ceea ce priveşte drepturile internaţionale, abandonându-i pe cei acuzaţi de blasfemie la cheremul mulţimilor furioase.
Editor web: Liviu Cojan