Un consorţiu francez a început să producă teste COVID-19 pe bază de salivă
Data publicării:
Un test de depistare a coronavirusului, bazat pe salivă, va fi lansat pentru producție, au anunțat reprezentanţii unui consorţiu francez, informează Reuters, citată de Agerpres.
Fiecare testare va consta în prelevarea unei cantităţi mai mici de 1 mililitru de salivă de la fiecare pacient.
Probele prelevate sunt apoi depozitate în două tuburi încălzite la 65 de grade Celsius şi analizate pentru a depista prezenţa virusului în ele.
Testările se vor face de angajați din domeniul medical.
Consorţiul - alcătuit din companiile franceze Vogo, SkillCell şi laboratorul CNRS Sys2Diag - speră că noul produs, denumit "EasyCov", va putea să devină disponibil pe piaţa franceză începând de la jumătatea lunii iunie.