Un comandant al grupării islamiste palestiniene Hamas a fost ucis, sâmbătă, într-un atac aerian israelian care a vizat un vehicul în Cisiordania ocupată, transmite Reuters. Alți patru bărbați au fost uciși, în total fiind cinci victime, relatează agenția de presă palestiniană WAFA.
Identităţile celor patru nu erau clare, potrivit WAFA preluată de Agerpres, care a citat oficiali din domeniul sănătăţii.
Armata israeliană a raportat că a efectuat o lovitură aeriană împotriva unei celule a militanţilor lângă oraşul Tulkarm din Cisiordania. Mass-media Hamas a spus că un vehicul care transporta combatanţi a fost lovit şi că unul dintre comandanţii brigăzilor sale din Tulkarm a fost ucis.
Violenţele în Cisiordania erau în creştere încă înainte de izbucnirea războiului din Gaza dintre Israel şi Hamas, la 7 octombrie 2023, şi de atunci nu au făcut decât să se intensifice, cu raiduri israeliene frecvente în acest teritoriu.
În timpul interceptării atacului iranian asupra Israelului, de acum patru luni, țările arabe din coaliția condusă de SUA, inclusiv Iordania, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, au participat, ajutând, de fapt, la apărarea Israelului. Aceste națiuni trebuie acum să decidă dacă să ajute din nou la apărare, câștigând potențial favorurile SUA, dar riscând și critici din partea Iranului.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a informat Israelul cu privire la schimbările actuale şi viitoare ale forţelor americane din Orientul Mijlociu, a declarat vineri Pentagonul, pe fondul ameninţărilor cu un atac din partea Iranului şi a aliaţilor săi Hamas şi Hezbollah.
De asemenea, imamul moscheii Al-Aqsa din Ierusalim, şeicul Ekrima Sabri, a fost arestat vineri sub suspiciunea de „incitare la terorism” după o predică în care l-a numit martir pe liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, asasinat în Iran într-un atac atribuit Israelului, conform unui anunţ făcut de avocatul acestuia.
Editor : Ana Petrescu