Un pacient din Marea Britanie va deveni primul om din lume cu o proteză oculară realizată cu o imprimantă 3D, informează BBC. Steve Varze din Hackney va primi ochiul joi, la spitalul oftalmologic Moorfields din Londra.
Așteptările sunt ca acest tip de proteză să pară mai reală decât variantele tradiționale, realizate din acril. Totodată, se va reduce la jumătate timpul necesar de primire a unei proteze de ochi, de la șase săptămâni la trei.
"Am avut nevoie de o proteză de ochi de când aveam 20 de ani și mereu m-am simțit rușinat", a declarat Steve Varze, care are acum peste 40 de ani. "Când plec de acasă deseori arunc încă o privire în oglindă și nu mi-a plăcut ce am văzut până acum".
"Ochiul acesta nou arată fantastic, și, pentru că este realizat prin tehnologia de printare 3D, va fi din ce în ce mai reușit", spune el.
Pentru o proteză tradițională de ochi un pacient trebuie să fie supus unei proceduri de două ore în care se realizează mulajul cavității oculare, înainte că proteza să fie montată și apoi vopsită.
Proteza realizată cu imprimanta 3D ar trebui să readucă procesul de fabricație la două sau trei săptămâni, iar măsurătorile inițiale ar urma să dureze doar 30 de minute, anunță spitalul.
Profesorul Mandeep Sagoo, oftalmolog la spitalul Moorsfields, a spus că echipa medicală este "entuziasmată" și de posibilitatea realizării unei proteze digitale de ochi. "Sperăm ca viitoarele teste să ne ofere dovezi privind valoarea acestei noi tehnologii, arătând ce schimbare produce pentru pacienți".
Editor : V.M.