Un bărbat a fost împuşcat luni de agenţi ai FBI după ce a „ieşit dintr-un vehicul cu o armă" şi a încercat să intre în sediul CIA din Langley, Virginia, potrivit unui comunicat al poliţiei federale americane, citat de agențiile internaționale de presă.
Bărbatul a încercat să intre cu maşina în campus şi a fost oprit de agenţi în faţa porţilor, potrivit Agerpres. Nu a reuşit să treacă de prima poartă ce duce la vastul complex al CIA, agenţia americană de informaţii, situat într-o pădure lângă Washington.
Personalul de securitate a încercat să negocieze cu bărbatul timp de câteva ore pentru a-l convinge să se predea.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Dar individul „a coborât din vehicul cu o armă şi a fost arestat de forţele de ordine”, a precizat FBI în comunicat.
FBI examinează în prezent incidentul. Suspectul, care nu a fost încă identificat, a fost dus la un spital din zonă şi starea sa nu este cunoscută în acest moment. Nu au fost dezvăluite informaţii despre posibili răniţi în rândul personalului CIA în urma incidentului.
Securitatea sediului CIA a fost întărită în ultimii ani. El se află la Langley, în statul Virginia, lângă un drum aglomerat.
Editor : Monica Bonea