Ultimul sondaj dinaintea alegerilor din Franța. Partidul prezidențial crește ușor, însă extrema-dreaptă rămâne favorită

Data publicării:
alegeri franta
Foto: Profimedia Images

Extrema dreaptă franceză rămâne pe val în ultimul sondaj de opinie cu privire la alegerile parlamentare ce vor avea primul tur de scrutin în această duminică – Adunarea Națională (RN) e creditată cu 36%, pe primul loc, în timp ce o coaliție a partidelor de stânga și extremă stânga ocupă locul doi cu 29%. Partidul prezidențial centrist ocupă abia locul trei cu 21%.

Cel mai nou sondaj pentru alegerile din Franța, publicat în această după-amiază de IFOP, conform The Guardian, nu arată diferențe mari față de tendințele evidente de după dizolvarea parlamentului și anunțarea alegerilor anticipate.

Partidele centriste și mainstream rămân principalele perdante – partidul prezidenția, Renaissance, ar ocupa abia locul trei, în timp ce Republicanii, partidul de dreapta tradițională ar avea doar 6,5 procente.

Alegerile legislative franceze urmează să aibă loc duminică și vor stabili cine va forma guvernul în Franța. În acest moment, președintele Emmanuel Macron are șanse puține să obțină o majoritate, cel mai probabil fiind ca Franța să intre într-o nouă eră a coabitării.

Macron a avertizat, marți, cu privire la posibilitatea unui război civil în cazul în care vor fi votate extremele.

RN este condus de Jordan Bardella, „tânăra speranță” a extremiștilor francezi și propunerea de prim-ministru în cazul în care partidul obține o majoritate. De cealaltă parte, prim-ministrul francez în funcție, Gabriel Attal, încearcă să se stabilească ca fiind imaginea partidului prezidențial. 

Clasată pe locul doi, Noul Front Popular, alianța de stânga, este formată din partidul Franța Nesupusă (extremă stânga), Partidul Socialist (centru-stânga), Ecologiștii (eco-stânga; centru-stânga), Partidul Comunist Francez (extremă-stânga), Generation.s (centru-stânga) și Place Publique (centru-stânga).

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri