Președintele Franței, Emmanuel Macron, a avertizat cu privire la posibilitatea unui război civil, în condițiile în care favorite în sondajele dinaintea alegerilor parlamentare anticipate sunt extrema dreaptă, pe primul loc, și o coaliție a partidelor de stânga și extremă stânga, pe locul doi, relatează Euronews.
Cu cinci zile înainte de alegerile anticipate din Franța, Adunea Națională (RN), formațiune de extremă dreapta, conduce în sondaje cu 36%, urmată de coaliția de stânga, Noul Front Popular, cu 27 procente. Partidul centrist al lui Macron se află abia pe locul trei, cu 20%.
Noul Front Popular, alianța de stânga, este formată din partidul Franța Nesupusă (extremă stânga), Partidul Socialist (centru-stânga), Ecologiștii (eco-stânga; centru-stânga), Partidul Comunist Francez (extremă-stânga), Generation.s (centru-stânga) și Place Publique (centru-stânga).
În condițiile în care campania intră în ultima sa săptămâna, președintele Macron și-a crescut numărul de intervenții publice, în ciuda faptului că aliații săi avertizează că nepopularitatea sa ar putea să ducă la o cădere electorală și mai mare.
Luni, liderul francez a avertizat cu privire la un posibil „război civil” în Franța, din cauza programelor „extremelor”, referindu-se la felul în care plănuiesc să guverneze cele două blocuri aflate pe locurile 1 și 2 în sondaje.
Apelul său la votanți vine cu o zi înainte ca liderul RN, Jordan Bardella, să-și facă public programul de guvernare.
Editor : Adrian Dumitru