Ultima dezbatere prezidențială Trump-Biden se va desfășura cu microfoanele închise. Trump: Este foarte nedrept

Data publicării:
Colaj foto Președintele Donald Trump și fostul vicepreședinte Joe Biden în timpul primei dezbateri prezidențiale înainte de alegerile prezidențiale americane din 2020
Președintele Donald Trump și fostul vicepreședinte Joe Biden în timpul primei dezbateri prezidențiale înainte de alegerile prezidențiale americane din 2020. Foto: Getty Images

Ultima dezbatere prezidențială dintre Donald Trump și Joe Biden se va desfășura pe baza unor noi reguli – microfoanele vor fi oprite pe anumite segmente pentru a preveni situația din prima dezbatere când președintele și-a întrerupt constant contracandidatul dar și pe moderatorul dezbaterii.

Decizia a fost luată de Comisia pentru Dezbateri Prezidențiale, organizația non-partizană care se ocupă de organizarea acestor dezbateri. Comisia s-a reunit luni pentru a discuta impunerea de noi reguli menite să ducă la evitarea haosului din prima dezbatere.

Conform CNN, decizia de a opri microfoanele pe perioada în care candidații nu au dreptul de a vorbi a fost luată cu unanimitate de voturi – „această schimbare nu reprezintă o modificare a regulilor, ci mai degrabă o măsură pentru a promova respectarea regulilor pe care ambele campanii le-au acceptat”.

Donald Trump a anunțat că va participa la dezbaterea programată pentru ziua de joi, însă a adăugat că noile reguli sunt „foarte nedrepte”.

Prima dezbatere dintre Trump și Biden a avut loc în data de 29 septembrie și a fost moderată de jurnalistul Fox News Chris Wallace. Dominată de insulte și întreruperi între cei doi candidați, dar și organizată în contextul restricțiilor pentru limitarea răspândirii coronavirusului, dezbaterea a demonstrat încă o dată nivelul de polarizare politică puternică din Statele Unite. A doua dezbatere, programată pe 15 octombrie, a fost anulată după ce președintele a refuzat să se prezinte la o dezbatere virtuală, în contextul în care era bolnav de Covid-19. În locul ei, au fost organizate două evenimente electorale de tip Town Hall, în care candidații s-au adresat, individual, votanților.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseria care se prăbușește acum în România. Concedieri masive și salarii în scădere dramatică
Digi FM
Actorul Marius Manole, luat cu Salvarea de pe scenă din cauza epuizării: „Făceam niște abuzuri”
Pro FM
Justin Bieber stârnește îngrijorări în rândul fanilor. Cu ce probleme s-ar confrunta. Tensiunile dintre el și...
Film Now
Lily Collins, mesaj emoționant de ziua tatălui ei, Phil Collins. Artistul s-a retras din muzică, forțat de...
Adevarul
Supermarketuri boicotate de clienți, din cauza prețurilor: „Să luăm o pauză de la cumpărături!”. Cu cât au...
Newsweek
Pensionat în februarie cu 17.500 lei pensie, deși guvernul nu are bani de indexare. Ce a muncit?
Digi FM
"De câte ori ați zburat cu șeful Marcel Ciolacu în avioane private?". Răspunsul Laurei Vicol
Digi World
O ciupitură de țânțar i-a adus moartea unui băiețel de 9 ani. Puștiul era în vacanță cu familia în Filipine...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui încearcă să-i taie unghiile: „Atât de multă dramă n-am mai văzut”
Film Now
Cine e femeia cu care George Clooney s-a iubit înainte de a se însura. E mai tânără cu 18 ani, fostă vedetă...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, dans romantic la Turnul Eiffel. Zvonurile despre logodnă se intensifică