Video Zeci de birouri de la Bruxelles ale europarlamentarilor, sparte de hoți în timp ce Parlamentul European era închis de pandemie

Data actualizării: Data publicării:
sediul parlamentului european din strasbourg
Sediul Parlamentului European din Strasbourg. Foto: Facebook

Hoţii au profitat de măsurile de izolare impuse în pandemia de coronavirus și au spart birourile din Bruxelles a cel puțin 50 de europarlamentari, de unde au furat laptopuri, tablete şi alte bunuri de valoare, scrie Agerpres, preluând politico.eu.

Furturile ar fi avut loc în perioada în care sediul din Bruxelles al legislativului european era practic gol, activitatea Parlamentului European fiind mutată exclusiv online. Hoții au răscolit documente și au spart dulapuri din birourile eurodeputaţilor pentru a sustrage bunuri de valoare.

Europarlamentarul german Nico Semsrott, căruia i-au fost furate două laptopuri, s-a declarat dezamăgit de lipsa de reacţie din partea Directoratului general pentru securitate al Parlamentului European (DG SAFE).

"Este un imens scandal şi nu ştiu de ce toată lumea tace'', a declarat el.

„Suntem aproape siguri că hoţii au căutat prin toate lucrurile noastre, pentru că totul pare răscolit”, a mai spus Semsrott, adăugând că din ce a aflat au fost sparte birourile unui număr "între 40 şi 100 de eurodeputaţi''.

El şi-a avertizat colegii într-un e-mail trimis luni şi a postat un video pe YouTube în care arată cum hoţii i-au forţat un sertar de la birou, de unde au luat o cheie aflată în sertar pentru a putea deschide un dulap conţinând computere. Eurodeputatul a afirmat că DG SAFE nu îi avertizase pe eurodeputaţi despre furturi.

În luna martie, preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a introdus măsuri stricte pentru a interzice accesul vizitatorilor în clădirile PE şi a încurajat eurodeputaţii să lucreze din ţările lor, ca măsură de precauţie împotriva răspândirii noului coronavirus. Sediul din Bruxelles al PE a rămas gol cea mai mare parte a lunii mai.

O purtătoare de cuvânt a instituţiei a precizat că în aprilie PE a fost informat despre spargeri şi a ''sporit numărul agenţilor de securitate care patrulează'' în zona birourilor, în timp ce ''alţi agenţi au controlat accesul în clădire''. Ea a adăugat că DG SAFE anchetează furturile şi se află în contact cu autorităţile belgiene.

Eurodeputata cehă Dita Cháranzova, vicepreşedintă a Parlamentului European pentru securitate, a spus că i-a cerut DG SAFE un raport privind spargerile şi a anunţat că va ridica această chestiune la viitoare reuniune a Biroului Parlamentului European, care se ocupă de problemele administrative. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Complet interzis în Europa de la 1 ianuarie 2025. O nouă obligație pentru români când vine vorba de...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...