„Plata în avans efectuată de partea ucraineană ajunge pentru trei-patru zile de livrare a gazului. Dacă plata nu este efectuată în continuare, Gazprom, conform contractului şi a anexei sale, va suspenda livrările. Desigur, aceasta va pune în pericol tranzitul gazului spre Europa, spre partenerii noştri europeni”, a declarat Vladimir Putin, preşedintele Rusiei.
Efectele întreruperii livrării de gaze spre Ucraina ar putea afecta şi tranzitul spre alţi consumatori din Europa.
Declaraţiile preşedintelui rus vin la o zi după ce Gazprom a somat Ucraina să plătească în avans factura pentru luna martie.
Asta în timp ce ucrainenii spun că din 114 milioane de metri cubi de combustibil, plătiţi în avans săptămâna trecută, au primit doar 47 milioane de metri cubi. Adică, mai puţin de jumătate.