Bătaia dintre imigranți a început când unul dintre ei a călcat în picioare un exemplar din Coran al altui refugiat.
În cele din urmă, sute de imigranți s-au încăierat, iar violențele s-au extins dincolo de tabără. După ce s-au răfuit între ei, combatanţii au dat foc mai multor coşuri de gunoi. Apoi au ieşit în stradă şi şi-au îndreptat furia către maşinile dintr-o parcare, lovindu-le cu pietre şi bâte.
Poliţia a trebuit să intervină în forţă pentru a calma spiritele și s-a folosit de gaze lacrimogene pentru a-i face pe imigranți să se întoarcă în tabără.
În tabără nu vor mai fi primiți deocamdată noi imigranți, iar la ieșirile și intrările din centru vor fi instituite restricții.
Tabăra de refugiați de la Debrețin, aflată la 230 de kilometri est de Budapesta, este unul dintre principalele centre pentru solicitanții de azil. Tabăra are o capacitate de 800 de persoane, dar în ea stau deja 1.900 de oameni, susține un reprezentant al guvernului.
În ultimii doi ani, Ungaria a devenit una dintre principalele țări de tranzit din Uniunea Europeană pentru zeci de mii de imigranţi extracomunitari, care vor să ajungă în Austria sau Germania. Cei mai mulți vin din Irak, Afganistan, Siria și Kosovo.
Pentru a preveni intrarea acestora pe teritoriul său, Ungaria intenționează să ridice un gard cu înălțimea de patru metri, lung de 175 de kilometri, la graniţa cu Serbia. Măsura, anunțată de premierul Viktor Orban la începutul lunii iunie, a fost aspru criticată la Belgrad și la Bruxelles.