Construcţia gigantică, ce coboară la 60 de metri sub apele Bosforului, a fost inaugurată chiar de preşedintele Turciei. El s-a urcat la bordul primei garnituri care a străbătut tunelul, alături de zeci de demnitari din toată lumea. Printre ei s-a aflat şi premierul României, Victor Ponta.
Tunelul Marmaray, de 14 kilometri, din care 1,4 km pe sub Bosfor, leagă două dintre cele mai vechi cartiere ale oraşului Istanbul: Bizanţ şi Scutari. Graţie lui, în fiecare oră, 75.000 de pasageri vor putea face naveta între cele două maluri, aflate pe continente diferite, în doar 18 minute.
Construcţia tunelului a costat trei miliarde de euro şi a durat nouă ani. Lucrările au fost întârziate de mai multe descoperiri arheologice importante în zonă. Potrivit presei din Turcia, din 2015, tunelul feroviar va fi dublat şi de unul rutier. Astfel, autorităţile speră să rezolve problema traficului infernal dintre cele două maluri ale Bosforului.