Hoţii au încercat să dea încă o spargere cu maşina, în Marea Britanie. De-această dată s-a întâmplat ziua în amiaza mare, pe o stradă comercială aglomerată din oraşul Leeds.
Infractorii au incercat să intre cu maşina prin vitrina unui magazin de ceasuri. N-au reuşit, însă, aşa că unul dintre ei a coborât din maşină şi a încercat să forţeze uşa. Dar nici încuietoarea n-a cedat. Până la urmă, hoţii s-au lăsat pagubaşi şi au fugit.
Nu este prima lovitură de acest fel. Mai multe jafuri au fost comise în mod similar, în ultima vreme, iar făptaşii nu au fost încă prinşi.