Două persoane au fost salvate dintr-o clădire cu două etaje, a cărei faţadă s-a surpat, la Haga, de către salvatori care căutau eventale alte persoane între dărâmături, relatează News.ro.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Era neclar câte persoane lipseau, a anunţat un purtător de cuvânt al serviciilor muncipale de urgenţă, John Kardol.
Autorităţile cred că a avut loc o explozie din cauza unei aculumări de gaze naturale.
Dărâmăturile au cauzat pagube unor locuinţe vecine. Ele acopereau o parte a străzii, iar vehicule parcate îngreunau operaţiunile de căutare.
Două persoane, găsite într-o locuinţă, au fost conduse la spital şi nu se ştia cât de grave erau rănile pe care le-au suferit, a declarat Karol.