Viața intimă a oamenilor din ultimii 300 de ani așteaptă să fie descoperită pe Calea Victoriei, la Muzeul Vârstelor
La Bucureşti puteţi vizita un muzeu care prezintă istoria intimităţii din ultimele trei secole. Sunt cinci ani de când s-a deschis Muzeul Vârstelor, locul unde se poate face o călătorie în timp, pentru a înţelege cum trăiau oamenii şi cum tehnologia a schimbat modul de viaţă.
Ce ar fi un oraş fără oamenii care trăiesc în el? Muzeul Vârstelor, găzduit de Casa Filipescu-Cesianu, vorbeşte despre istoria vieţii intime a generaţiilor din ultimii 300 de ani. Grădina în care am filmat are statut de parc public, aşa că dacă sunteţi pe Calea Victoriei şi vreţi câteva clipe de linişte, intraţi cu încredere aici. Şi vizitaţi şi muzeul, o să vă placă.
Viața de acasă și obiectele ei din ultimii 300 de ani
Cristina Cileacu, jurnalist Digi24: Suntem pe Calea Victoriei, într-un loc care este foarte liniştit cumva şi avem în spate o clădire care a fost transformată cu ajutorul fondurilor europene. Despre ce este vorba?
Adrian Majuru, manager Muzeul Municipiului București: Este vorba despre un muzeu absolut nou, care şi-a deschis porţile în decembrie 2016, dar care are o poveste foarte îndepărtată în timp şi este legată cumva de acest oraş şi de începuturile modernităţii sale.
Prima familie care a locuit aici a fost familia Iancu-Filipescu, suntem undeva după Revoluţia de la 1848. A avut o reşedinţă mai restrânsă un pic, nu aşa de înaltă şi în stil imperial, cum o vedem noi, şi cu nişte dependinţe care continuau în spatele ei, cum le vedem şi noi acum, însă erau despărţite. Şi o grădină foarte întinsă, după cum o vedeţi şi dvs. Această familie locuieşte această reşedinţă până la sfârşitul secolului a XIX-lea, când o vinde familiei Cesianu. Undeva la 1890 această familie are o nouă proprietate, căci avea şi altele - pe Calea Victoriei mai sunt reşedinţe Cesianu, unele sub o altă funcţionare, cum ar fi Academia Română, de pildă. De această dată, este în faţa noastră un imobil Cesianu care a devenit muzeu.
După 1947, Casa Filipescu-Cesianu cum o numim astăzi, a devenit depozit de bunuri de patrimoniu. Şi aşa a rămas până în 2014, când a intrat în reabilitare, restaurare şi refuncţionalizare pe fonduri europene şi inaugurată în 2016.
Problema pe care ne-am pus-o noi a fost următoarea: suntem foarte aproape într-un cartier al muzeelor, ce aduci nou? Că ai Muzeul Satului, ai Muzeul de Istorie Naturală, ai Muzeul Literaturii Române nu departe, mai sunt case memoriale micuţe, pe diverse teme, în preajma noastră, satelit, şi atunci ne-am apropiat de ideea unui muzeu de antropologie urbană, nefiind spaţii foarte mari în Bucureşti şi nici acesta, pentru a putea dezvolta o naraţiune care să fie cât mai interesantă şi folositoare pentru o perioadă istorică mai mare.
Atunci am ales o temă generoasă, viaţa de acasă, dar a fost restrânsă de o nişă şi anume de aceea tehnologică, şi în sensul următor, adică în ce măsură tehnologia ne-a modificat viaţa de acasă, comportamentul, metabolismul, mentalitatea, pe măsură ce s-au accelerat şi investiţiile în tehnologie şi spaţiul domestic este deja, cum ştim bine, colonizat de o serie întreagă de dispozitive astăzi, de care nu putem scăpa şi nici nu ne dorim asta, pentru că ne pierdem plusul de confort.
Cum a schimbat becul viața bucureștenilor
Mobilier, servicii de masă, bijuterii, instrumente medicale, obiecte de uz casnic şi multe alte detalii de interior oferă vizitatorului posibilitatea să înţeleagă cum a evoluat viaţa generaţiilor din ultimii 300 de ani, interacţiunea dintre oameni sau cum și-au crescut copiii în perioade diferite de timp.
Cristina Cileacu: Muzeul este cunoscut de bucureşteni sub numele de Muzeul Vârstelor. Ce văd aici oamenii când intră?
Adrian Majuru: Este o dublă perspectivă. Este una a cronologiei verticale, în timp, care coboară la 300 de ani şi care practic reconstituie pe cât a fost cu putinţă şi interioare domestice din secolul XVIII până în interbelic, dar este şi o linie orizontală a timpului, care este o altă cronologie, aceea a umanităţii şi a confortului domestic, a mentalităţilor şi aici am făcut cu precădere apel la antropologie.
Există şi elemente de antropologie fizică, pentru că am dorit să vedem în ce măsură cetățenii de astăzi ai oraşului diferă de cei din Evul Mediu, privind înălţimea, greutatea, maniera în care mureau, bolile, sau cât trăiau, nivelul de viaţă, bolile care îi măcinau în special şi aici avem singurul loc din Bucureşti unde sunt expuse piese osteologice, care arată suferinţa tuberculozei sau a sifilisului, de pildă, care erau foarte răspândite până în vremuri recente în Bucureşti.
Dar, există, evident, legat de tehnologie, şi o serie de micro-naraţiuni muzeale dedicate şi vă dau un singur exemplu din cele 7 care sunt aici dezvoltate: ce relevanţă a avut extinderea zilei şi restrângerea nopţii. De fapt, nu este vorba despre echinocţiu şi solstiţiu aici, ci de la tehnologia care, de la opaiţul antic şi lumânarea medievală, prin inventarea becului şi a electricităţii, a împins ziua în noapte şi atunci s-au dezvoltat noi profesii, s-a dezvoltat industria divertismentului, unele profesii nişate s-au strecurat mai mult în noapte şi au început să lucreze mai bine şi mai eficient, ceea ce înseamnă că şi confortul în unele profesii s-a ridicat pe măsura veniturilor, şi casa s-a modificat, pentru că e tot timpul luminată şi atunci ai tot felul de beculeţe, veioze, deviceuri pe care le foloseşti, până la un telefon mobil, drept urmare asta înseamnă şi o schimbare a orelor de masă, înseamnă şi o schimbare de ludic domestic în privinţa modelării şi mobilării locului unde trăieşti, faţă de cum era cu două generaţii în urmă.
Istorie vie, cu ajutorul banilor UE
Mesajul pe care îl transmitem constant în emisiunea Europa, mi-e bine, ţi-e bine, este că şansa pe care o reprezintă fondurile europene nu trebuie ratata de nicio autoritate, indiferent de segmentul şi programul pe care îl accesează.
Cristina Cileacu: Toate aceste transformări ale clădirii şi ale spaţiului în care suntem au fost posibile cu ajutorul fondurilor europene. Cam câţi bani au fost investiţi aici? S-ar fi putut face toate acestea fără acești bani europeni?
Adrian Majuru: Investiţia a fost destul de mare, se apropie de 2 milioane de euro şi nu a însemnat numai reşedinţa din faţă care este acum muzeu, a însemnat şi amenajarea acestui parc, dar şi unui corp anex, a unul lapidarium unde am putut expune o parte a frescelor Mănăstirii Văcăreşti restaurate în ultimii 5 ani.
Acestor investiţii li s-au adăugat şi resursele Primăriei Municipiului Bucureşti, care a participat cu o parte din cotaţie şi cu investiţii sincrone, deoarece corpul pe care îl vedeţi în prelungirea corpului vechi nu a fost făcut cu fonduri europene, ci cu investiţii proprii, locale, inclusiv tranformarea lui în depozit, că e o parte a depozitului pinacotecii aici şi zona de TESA şi de asemenea, o investiţie în amenajarea muzeală, care tot din resurse proprii a venit, nu mai vorbesc de restaurarea componentelor patrimoniale din interior.
Muzeul Municipului Bucureşti, deşi este muzeu pavilionar, sunt 10 muzee deschise în momentul de faţă, acesta este unul dintre ele şi unul dintre cele mai noi, ei bine, la Muzeul Municipiului Bucureşti nu vii cu programare, vii cum îţi programezi tu, în programul stabilit şi prezentat pe website, începând de miercuri până duminică, între 10:00 şi 18:00.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
