USR PLUS: Rovana Plumb, comisarul desemnat de România, va fi respinsă la votul din comisiile Parlamentului European

Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Delegația Alianței USR PLUS în Parlamentul European a anunțat, luni după-amiază, că se opune nominalizării Rovanei Plumb în funcția de comisar european. Potrivit sursei citate, fostul ministru PSD va fi respins la votul din comisiile Parlamentului European, din cauza problemelor de integritate pe care le are.

Delegația USR PLUS în Parlamentul European a anunțat că se opune numirii Rovanei Plumb în funcția de comisar european, propunere oficializată azi prin comunicatul transmis de noua președintă aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Guvernul României, condus de Viorica Dăncilă, a ignorat mesajele politice clare transmise de partenerii europeni printre care și grupul Renew Europe (a treia forță politică în PE) iar candidatura Rovanei Plumb riscă să fie respinsă la votul din comisiile Parlamentului european. Abia acest lucru va fi dăunător României, nu criticile întemeiate prin care s-au exprimat îngrijorări cu privire la integritatea și competența candidatei propuse de Guvernul României”, se arată în comunicatul USR PLUS.

„Atenționăm Guvernul PSD că prin insistența de a o susține pe Rovana Plumb își bate joc de această demnitate publică europeană și, dacă nu o retrage rapid pe Plumb, se va face de râs și va fi forțat să vină cu o altă nominalizare după respingerea ei în Parlament”, precizează sursa citată.

USR PLUS mai acuză că „Rovana Plumb nu respectă criteriile de integritate considerate esențiale de Alianța USR PLUS pentru postul de comisar european și nu are un parcurs profesional care să o recomande pentru o asemenea poziție”.

„De asemenea, Rovana Plumb a avut în ultimii ani declarații împotriva valorilor Uniunii Europene și anti justiție și l-a sprijinit constant pe Liviu Dragnea, condamnat pentru corupție, din funcțiile publice pe care le-au ocupat. Rovana Plumb a fost cercetată în dosarul prin care insula Belina și brațul Pavel au fost transferate de la Apele Române la Consiliul județean Teleorman iar apoi concesionate către Tel Drum. Parlamentul s-a opus în toamna lui 2017, când ancheta era abia la început, ridicării imunității pentru începerea urmăririi penale a Rovanei Plumb, acuzată de săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, din poziția de ministru al Mediului”, se precizează în comunicat.

Redactor web: George Costiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri