Ursula von der Leyen, preşedintele-ales al Comisiei Europene, şi-a exprimat oficial marţi sprijinul pentru candidaţii desemnaţi de Franţa şi Ungaria în echipa sa de comisari, într-un efort de a depăşi numeroasele obstacole care au întârziat cu cel puţin o lună preluarea oficială a prerogativelor de către noul executiv european, potrivit dpa, citată de Agerpres.
Nemţoaica Von der Leyen împreună cu echipa sa de comisari urma să preia la 1 noiembrie ştafeta de la Comisia condusă de predecesorul său în funcţie Jean-Claude Juncker, dar trei dintre candidaţi - cei nominalizaţi de România, Ungaria şi Franţa - au fost respinşi de Parlamentul European.
Von der Leyen a propus marţi statelor membre din UE să-i aprobe pe candidaţii francez Thierry Breton şi ungar Oliver Varhelyo, actualul ambasador al Ungariei la UE, pe care i-a audiat cu o seară în urmă, a indicat purtătorul său de cuvânt, Jens Flosdorff.
Nominalizarea candidatului României întârzie din cauza unei crize guvernamentale, notează dpa. Guvernul interimar de la Bucureşti a fost invitat să prezinte un nou candidat cât mai rapid posibil, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui-ales al Comisiei Europene. Cu toate sceatea, Viorica Dăncilă a confirmat că Victor Negrescu este noua propunere a Guvernului Dăncilă pentru funcția de comisar european, scrisoarea către Bruxelles urmând să fie trimisă marți.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis un avertisment Vioricăi Dăncilă, în care i-a cerut să înceteze cu propunerea unui candidat din partea României pentru poziţia de comisar european.
Iohannis spune că Guvernul demis nu are nicio legitimitate pentru a face o astfel de propunere.
În plus, deși președintele-desemnat al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, îi ceruse explicit o nominalizare femeie, Dăncilă a nominalizat un bărbat.
„În lumina angajamentului meu în fața Parlamentului European de a forma o Comisie cu echilibru de gen, încurajez guvernul României să prezintă un candidat femeie”, i-a scris luni Ursula von der Leyen într-o scrisoare trimisă luni premierului demis Viorica Dăncilă.
Von der Leyen şi-ar putea prelua oficial funcţia la 1 decembrie
Francezul Thierry Breton, şeful gigantului tehnologic Atos, este astfel pe punctul de a prelua influentul portofoliu pentru piaţa internă, dar au apărut întrebări despre posibile conflicte de interese în cazul său.
Breton, fost ministru francez al economiei, a prezentat „propuneri ambiţioase” pentru a soluţiona astfel de preocupări, a indicat marţi Jens Flosdorff.
El a fost nominalizat după ce candidatura precedentă a Franţei în persoana fostei deputate europene Sylvie Goulard a fost respinsă din cauza unei anchete antifraudă în curs de desfăşurare la UE şi a activităţii de consultanţă profitabilă în timp ce era eurodeputat. Această decizie a suscitat indignarea preşedintelui francez Emmanuel Macron.
Von der Leyen şi-ar putea prelua oficial funcţia la 1 decembrie dacă Parlamentul European aprobă întreaga componenţă a echipei sale de comisari la timp, dar mai sunt încă multe obstacole de depăşit, notează dpa.
Editor web: Liviu Cojan