Ungaria ieftinește o serie de alimente pentru a combate inflaţia. Viktor Orban: „Am decis să intervenim asupra preţurilor a 6 produse”

Data publicării:
viktor orban surprins cu limba scoasa
Viktor Orban anunță ieftinirea alimentelor pentru a combate inflația. Foto: Profimedia

Guvernul Ungariei va fixa preţurile pentru o serie de alimente de bază la nivelul din octombrie 2021, pentru a contracara efectele inflaţiei. Anunțul a fost făcut miercuri de premierul Viktor Orban.

„Am decis să intervenim asupra preţurilor a şase produse”, a spus premierul Viktor Orban într-o postare video pe Facebook.

Măsura vizează zahărul, făina de grâu, uleiul de floarea-soarelui, muşchiul de porc, pieptul de pui şi laptele cu 2,8% de grăsime, a explicat prim-ministrul, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Orban a subliniat că furnizorii cu amănuntul vor trebui să coboare preţurile la aceste şase produse la nivelul din 15 octombrie 2021, însă nu a menţionat compensări economice din partea guvernului.

Premierul a justificat măsura prin creşterea preţurilor la energie şi a adăugat că aceste alimente vor putea fi cumpărate la preţ redus începând din 1 februarie.

Ungaria a stabilit deja un preţ maxim pentru benzina 98, care nu trebuie să depăşească 1,35 euro pe litru.

Deşi electricitatea avea deja un preţ maximum în Ungaria începând din 2013, recenta majorare a preţurilor la energie la nivel mondial are un efect secundar în ţara centro-europeană, mai scrie EFE.

Conform calculelor preliminare ale Guvernului, inflaţia în Ungaria a fost în 2021 de 5,1%, faţă de 3,3% în 2020.

Ungaria, care nu se află în zona euro, va avea în 3 aprilie alegeri legislative, iar Viktor Orban urmăreşte al patrulea mandat consecutiv.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Pensia pe ianuarie intră pe card cu întârziere. Casa de pensii anunță care e motivul
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025