Ungaria, cel mai mare număr de decese din lume, raportat la populație. Viktor Orban amână redeschiderea economiei

Data publicării:
premierul ungariei, viktor orban, tine un discurs
Premierul Ungariei, Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Ungaria nu îşi va putea redeschide economia înainte de imunizarea tuturor cetăţenilor de peste 65 de ani care s-au înscris pentru vaccinare, a declarat prim-ministrul Viktor Orban marţi, ziua în care ţara sa a raportat un record de 252 de decese din cauza infectării cu coronavirus, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Ungaria a depăşit luni Cehia, urcând pe primul loc în lume în ce priveşte numărul de decese asociate COVID-19 raportat la numărul de locuitori în ultimele şapte zile, conform site-ului Our World in Data.

„Referitor la data redeschiderii, putem spune că, înainte ca toate persoanele de peste 65 de ani care s-au înscris pentru un vaccin să-l primească, nu putem redeschide pentru că ar cauza probleme”, a afirmat Viktor Orban într-un mesaj video pe Facebook.

Al treilea val al epidemiei a distrus planul lui Orban de a redeschide progresiv economia de la sfârşitul lui martie şi începutul lui aprilie. Lockdown-ul în vigoare din noiembrie a fost extins cu închiderea şcolilor şi grădiniţelor.

Sistemul sanitar din Ungaria, sufocat

Camera Medicilor din Ungaria a avertizat luni populaţia să-şi limiteze ieşirile la cumpărături la una singură pe săptămână, dacă este posibil, să evite transportul public şi să-şi amâne orice călătorie internă neesenţială.

„Suntem primii în lume în ce priveşte rata de decese la numărul de locuitori de mai multe zile, majoritatea departamentelor din spitale servesc acum ca departamente COVID-19, secţiile de terapie intensivă sunt supraaglomerate, sălile de operaţii sunt închise şi chiar şi ventilatoarele de acolo sunt folosite de pacienţii COVID-19 care luptă pentru vieţile lor”, a transmis Camera Medicilor.

Cazurile noi de infectare se înmulţesc în Ungaria în ciuda faptului că ţara are una din cele mai ridicate rate de vaccinare a populaţiei.

Ungaria a fost prima ţară din UE care a cumpărat şi a început să administreze vaccinuri din China şi Rusia, explicându-şi decizia prin întârzierile în livrările de vaccinuri de la producătorii occidentali.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Pensia pe ianuarie intră pe card cu întârziere. Casa de pensii anunță care e motivul
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025