O controversată cameră de supraveghere amplasată la mormântul fostului cancelar german Helmut Kohl a fost demontată de autorităţile oraşului Speyer din vestul ţării. Camera fusese pusă la insistențele văduvei oficialului.
După înmormântarea lui Kohl, în 2017, un gard şi o cameră de supraveghere au fost instalate la faţa locului, în încercarea de a preveni eventualele acte de vandalism, la dorinţa expresă a văduvei sale, Maike Kohl-Richter.
Oraşul şi dioceza au declarat că necesitatea acestor măsuri a fost de înţeles la momentul respectiv, dar nu mai sunt necesare.
„Diferitele eforturi pentru a găsi o soluţie amiabilă, precum şi cererea specifică adresată văduvei de a demonta ea însăşi camera au rămas, din păcate, fără răspuns în cele din urmă, astfel că oraşul a luat acum el însuşi măsuri”, a anunţat joi municipalitatea, potrivit dpa, preluată de Agerpres.
O evaluare a riscurilor de către Biroul Poliţiei Criminale de Stat (LKA), solicitată de oraş în vară, a ajuns la concluzia că nu există „constatări relevante pentru risc”. Prin urmare, camera nu mai era relevantă.
La momentul respectiv, Kohl-Richter a declarat că a îndeplinit ultima dorinţă a soţului ei.
Kohl, care s-a născut şi a murit în Ludwigshafen, în apropiere, a fost cancelar al Germaniei din 1982 până în 1998. El este considerat unul dintre arhitecţii Europei moderne.
Mai presus de toate, a promovat integrarea europeană şi a jucat un rol important în fondarea UE în 1993 şi în introducerea monedei europene comune, euro, la începutul mileniului.
Editor : B.P.