Un bărbat de 66 de ani a murit după ce a fost înjunghiat vineri, în oraşul olandez Leiden, informează poliţia, citată de dpa.
Alte două persoane au fost rănite în incidentul cu armă albă, dintre care una prezintă răni care îi pun viaţa în pericol.
Poliţia a anunţat că îl caută în continuare pe suspect, al cărui motiv este încă necunoscut. El a rănit, vineri dimineaţă, mai multe persoane într-o casă din centrul oraşului.
Suspectul a suferit o rană la cap, potrivit forţelor de ordine.
Poliţia a cerut populaţiei să nu-l abordeze pe bărbat, potrivit dpa, citată de Agerpres.
Atacul a fost comis la un centru pentru diaconi care adăposteşte mai multe instituţii sociale, a relatat postul public olandez NOS.
Editor : Liviu Cojan