Un ministru nord-irlandez a dispus încetarea controalelor post-Brexit, în pline negocieri între Londra şi Bruxelles

Data publicării:
Imagine cu o macara și camioane de marfă în portul Belfast.
Un ministru nord-irlandez a dispus încetarea controalelor post-Brexit, în pline negocieri între Londra şi Bruxelles. Foto: Profimedia

Ministrul nord-irlandez al agriculturii, Edwin Poots, a ordonat miercuri serviciilor sale să înceteze la miezul nopţii controalele post-Brexit asupra produselor agroalimentare, indicaţie ale cărei consecinţe concrete şi legalitate ridică semne de întrebare, în pline negocieri între Londra şi Bruxelles, notează AFP.

Intrarea efectivă în vigoare a Brexit-ului în urmă cu un an a condus la introducerea unor controale asupra mărfurilor care sosesc în Irlanda de Nord din Marea Britanie.

Conceput pentru a împiedica restabilirea unei frontiere fizice cu Irlanda vecină care ar risca să submineze pacea încheiată în 1998, protocolul nord-irlandez menţine provincia britanică în piaţa unică şi uniunea vamală europene.

Unioniştii nord-irlandezi, din rândul cărora face parte ministrul agriculturii Edwin Poots, membru al partidul ultra-conservator DUP, denunţă aceste controale drept o frontieră în Marea Irlandei care ameninţă locul provinciei britanice în Regatul Unit.

Edwin Poots (DUP) i-a ordonat şefului administraţiei sale să înceteze controalele agroalimentare miercuri la miezul nopţii în porturile din provincia britanică. Nu se ştie dacă această indicaţie va fi respectată, unele persoane chiar din cadrul DUP susţinând că administraţia are obligaţia legală de a o duce la îndeplinire.

La rândul său, Edwin Poots a dat asigurări că a primit „consiliere juridică” în acest sens şi susţine că verificările necesită aprobarea executivului local care, însă, lipseşte.

Controversatul protocol nord-irlandez face în prezent obiectul unor negocieri intense

Ministrul irlandez de externe, Simon Coveney, a denunţat o „încălcare a dreptului internaţional”. „Este un joc politic cu obligaţii legale”, a declarat el în faţa senatorilor la Dublin.

Vicepremierul nord-irlandez Michelle O'Neill, din partidul republican de stânga Sinn Fein, a denunţat pe Twitter o manevră a DUP de „a interfera ilegal cu dreptul naţional şi internaţional”.

Totul cu trei luni înainte de alegerile cruciale din mai, unde Sinn Fein, favorabil unui referendum în termen de cinci ani privind reunificarea insulei, este situat pe primul loc în sondaje.

Controversatul protocol nord-irlandez face în prezent obiectul unor negocieri intense. Ministrul britanic de externe, Liz Truss, urmează să discute joi telefonic cu vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic.

Sub presiunea unioniştilor care au cerut progrese înainte de 21 februarie, data următoarei reuniuni a comitetului mixt UE-Regatul Unit pentru punerea în aplicare a acordului de Brexit, şefa diplomaţiei britanice şi-a exprimat săptămâna trecută, în cursul unei vizite în Irlanda de Nord, hotărârea de a face rapid „progrese semnificative”.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...