Poliția germană a făcut miercuri mai multe percheziții în estul landului Saxonia, în cadrul unei anchete de amploare privind un complot pentru uciderea prim-ministrului landului, Michael Kretschmer, de către antivacciniști, relatează Reuters.
Perchezițiile din orașul Dresda au vizat membri ai unui grup de pe aplicația Telegram, unde erau discutate planuri pentru uciderea lui Kretschmer, din cauza restricțiilor anticoronavirus, potrivit poliției.
Această operaţiune are loc după ce jurnalişti ai postului public de televiziune ZDF s-au infiltrat într-un grup de pe Telegram, unde ar fi fost emise, potrivit lor, ameninţări cu moartea la adresa lui Michael Kretschmer, favorabil vaccinării.
„Declaraţiile unor membri ai grupului lăsau să se înţeleagă că ei ar putea fi în posesie de arme reale şi de arbalete”, a precizat poliţia într-un comunicat, fără a anunţa dacă au avut loc arestări.
Justiţia a declanşat o anchetă la o zi după difuzarea pe 7 decembrie a unei emisiuni care a dezvăluit conţinuturile unor mesaje ale acestui grup de pe Telegram, cu circa o sută de membri „uniţi prin opoziţia lor faţă de vaccin, faţă de stat şi de politica sanitară actuală”, potrivit Parchetului.
Mesaje audio îndeamnă oamenii să se opună, „dacă este necesar cu arme”, măsurilor în vigoare, vizându-i pe responsabilii politici şi în special pe Kretschmer.
Justiţia suspectează „pregătirea unei crime violente grave care ameninţă statul”, a explicat poliţia landului Saxonia pe Twitter.
O puternică mişcare ce se opune restricţiilor sanitare este mobilizată în Germania de la începutul pandemiei. Ea este prezentă în special în landul Saxonia (fosta Republică Democrată Germană), unul dintre landurile cele mai afectate de actuala creştere a numărului de contaminări şi unde se înregistrează o rată de vaccinare sub media naţională.
La începutul lui decembrie, persoane ce se opun restricţiilor anti-COVID-19 s-au adunat în faţa domiciliului ministrului sănătăţii al landului Saxonia, cu torţe şi cu fluiere, suscitând indignarea clasei politice.
În faţa unul al patrulea val violent al pandemiei, guvernul german a decis să înăsprească restricţiile, ce vizează în special persoanele nevaccinate, cărora le este deja interzis accesul în majoritatea locurilor publice, restaurante şi magazine neesenţiale, relatează AFP, citată de Agerpres.
Numărul celor care se opun măsurilor sanitare şi care sunt dispuşi la violenţă s-ar situa în Germania între 15.000 şi 20.000, a estimat marţi, într-un interviu pentru cotidianul Bild, Sebastian Fiedler, responsabil al Partidului Social-Democrat (SPD) german, expert în probleme de securitate.
Editor : M.B.