Foto: Gulliver/GettyImages
Mai multe persoane cu măști pe figură au intrat marți seară într-un restaurant situat în cartierul contestatar Exarchia, în centrul orașului, unde se afla deputatul partidului Noua Democrație Vassilis Oikonomou pe care l-au lovit în zona capului și ulterior au fugit.
Agerpres notează că politcianul în vârstă de 47 de ani a fost grav rănit și a fost imediat transportat la un spital din capitala elenă.
Până în prezent, nu au fost făcute arestări, dar poliția caută să îi identifice pe autorii acestei agresiuni.
Mai mulți oamenii politici eleni au fost ținta unor violențe în ultimii ani, pe fondul crizei cu care se confruntă țara.
Însuși fostul ministru de finanțe Yanis Varoufakis, din primul guvern de stânga al premierului Alexis Tsipras, a fost agresat în aprilie în cartierul Exarchia în timp ce era în funcție.
Frecventat de membri ai mișcărilor anarhiste și de stânga, cartierul Exarchia este frecvent scena unor incidente mai ales între grupuri de tineri și poliție.