Video. Grecia a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea 6,4

Data actualizării: Data publicării:
cutremur grecia

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de cel puţin 6,4, a afectat vestul Greciei vineri dimineaţă, conform agenţiilor de monitorizare a cutremurelor, cauzând pagube mici, dar nu şi victime, scrie Reuters.

Institutul de Geodinamică al Greciei a informat că magnitudinea a fost de 6,4 grade pe scara Richter şi că seismul a avut loc la 50 de km distanţă de insula Zakynthos.Institutul Geologic al SUA (USGS) şi Centrul Seismologic European Mediteranean (EMSC) au informat că magnitudinea a fost de 6,8.

Seismul a fost simţit în Atena şi chiar şi în Albania, Italia, Libia şi Malta.

Epicentrul a fost în Marea Ionică, la 130 de km distanţă de oraşul grec Patras.

Cutremurul s-a simţit puternic în Zakynthos, acolo având loc şi mai multe replici, cea mai mare având magnitudinea de 5,6 iar curentul a fost întrerupt pentru scurt timp.

Trei persoane au fost transportate la spital, două dintre ele fiind rănite uşor, conform purtătorului de cuvânt al agenţiei de protecţie civilă a Greciei.

Conform presei locale, o mânăstire din secolul 15 a fost afectată.

Pana de curent şi pagubele de la portul Zakynthos nu vor afecta operaţiunile portuare, au informat oficialii greci.

Site-ul de ştiri italian, Il Messaggero, a informat că seismul a fost simţit şi la sute de kilometri distanţă, în sudul Italiei. Pompierii din Calabria, Puglia şi Sicilia au primit mii de telefoane prin care cetăţenii cereau informaţii despre cutremur.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...