Video&Foto Un crater uriaș cu adâncime de 20 de metri s-a deschis în parcarea unui spital din Napoli și a înghițit mai multe mașini
Data actualizării: Data publicării:
Un crater imens, cu un diametru de circa 50 de metri și cel puțin 20 adâncime, s-a deschis în parcarea unui spital din Napoli și a înghițit mai multe mașini. Pământul s-a surpat în această dimineață cu un zgomot puternic, urmat de o coloană de fum. Din fericire, nicio persoană nu era acolo în acele momente. Pompierii au căutat cu ajutorul câinilor pentru a se asigura că nu sunt victime.
Conform Agenției ANSA, prăpastia s-a format în parcarea spitalului Ospedale del Mare, la periferia estică a orașului Napoli. Cel mai probabil, craterul adânc de 20 de metri s-a format din cauza infiltrațiilor de apă. În zonă urmează să fie făcute studii de specialitate.
FOTO: Crater imens în parcarea unui spital din Napoli. Sursa: captură huffingtonpost.it
Nu sunt anunțate victime, însă mai multe mașini au ajuns în prăpastie.
Incidentul s-a petrecut departe de centrul Covid și la aproximativ o sută de metri de prima clădire a spitalului.
Furnizarea energiei electrice a fost întreruptă pentru întreg spitalul. Autoritățile urmează să închidă centrul Covid din spital, din cauza imposibilității furnizării apei calde și a energiei electrice.
Între timp, spitalul a fost plasat în stare de urgență și a fost nevoit să-și pornească generatoarele de curent electric.