Un britanic şi-a reparat propria inimă. Inginerul a inventat un dispozitiv pentru artera aortă

Data publicării:
britanik

Tal Golesworthy suferea de o dilataţie congenitală a arterei aorte, din cauza căreia putea muri oricând. Medicii s-au declarat neputincioşi, aşa că bărbatul şi-a pus mintea la contribuţie şi a găsit o soluţie elementară.

„Raţiunea mea fost simplă şi directă. Tubul se lărgeşte şi riscă să se rupă, aşa că trebuie să îl înfăşor cu o bandă izolatoare, pentru a împiedica deformarea lui. Aşa mi-a venit ideea. Este ceva ce mulţi dintre noi facem în grădină”, a spus Tal Golesworthy.

Bărbatul, inginer specializat în cercetări aeronautice, a inventat un manşon de poliester care să înconjoare porţiunea lărgită a aortei.

„Dispozitivul meu menţine forma aortei, morfologia ei normală”, a explicat britanicul.

Bărbatul a convins o echipă de medici să îi implanteze dispozitivul, iar după operaţie spune că se simte alt om.

Am fost foarte relaxat şi am putut să mă pierd în toate lucrurile mărunte ale unei vieţi normale. A fost o încântare”, a adăugat el.

La nouă ani de la operaţie, dispozitivul inventat de inginer a ajutat peste 40 de persoane care sufereau de un sindrom similar.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...