Un bărbat în vârstă de 76 de ani din Polonia a păstrat în locuinţa lui cadavrul mumificat al mamei sale timp de 13 ani, descoperirea fiind făcută de o rudă care a devenit din ce în ce mai alarmată de comportamentul lui şi a chemat ambulanţa, a anunţat joi parchetul local, relatează dpa.
Paramedicii care s-au deplasat la domiciliul bărbatului au descoperit corpul mumificat al femeii pe o canapea.
Bărbatul locuia într-o parte a unei case împreună cu sora şi cumnatul său, cel din urmă fiind persoana care a alertat autorităţile, a relatat presa poloneză.
Incidentul a avut loc la sfârşitul lunii februarie, a indicat biroul procurorului din Gliwice, o localitate din sud-vestul Poloniei. Bărbatul locuia în Radlin, la aproximativ 50 de kilometri sud de Gliwice.
Raportul medico-legal a arătat că femeia decedase în 2010. În urma acestei descoperiri, procurorii au decis deschiderea mormântului.
„Când a fost deschis sicriul, nu era niciun cadavru în el”, a spus un purtător de cuvânt al parchetului. O analiză ADN a indicat că mumia descoperită în locuinţă aparţinea mamei bărbatului, notează dpa, citată de Agerpres.
Acesta era considerat ciudat, iar rudele îl vizitau rareori, potrivit media poloneze. Bărbatul nu a acceptat moartea mamei sale, a scos cadavrul din mormânt şi l-a îmbălsămat cu substanţe chimice, conform relatărilor din presa poloneză.
Bărbatul a fost internat şi va fi cercetat pentru profanare de cadavru.
Editor : Liviu Cojan