Un austriac a lăsat moștenire unui sat francez 2 milioane de euro

Data publicării:
euro
Foto: GettyImages

Un supraviețuitor al persecuțiilor naziste a lăsat moștenire o parte din uriașa sa avere satului francez care l-a adăpostit, împreună cu familia sa, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, potrivit Mediafax.

Eric Schwam, un evreu austriac care a murit la vârsta de 90 de ani de Crăciun, a trecut în testamentul său satul Chambon-sur-Lignon, în Loire de Sus, potrivit CBS News.

Locuitorii săi, aproape toți protestanți, au devenit cunoscuți pentru că au adăpostit peste 2.500 de evrei care fugeau de regimul nazist.

„Este o sumă mare pentru noi", a spus primarul Jean-Michel Eyraud, refuzând să precizeze suma, deoarece testamentul este încă analizat.

Cu toate acestea, predecesorul său a spus unui site local că s-a întâlnit de două ori cu Schwam și soția sa pentru a vorbi despre donație și ar fi vorba despre 2 milioane de euro.

Primarul a spus că Schwam a cerut ca banii să fie folosiți pentru inițiative educaționale și dedicate tinerilor, în special pentru acordarea de burse.

Bărbatul și familia sa au ajuns la Chambon-sur-Lignon în 1943 și au rămas ascunși într-o școală pe durata războiului, apoi au rămas în țară până în 1950.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...