Un adolescent mărturiseşte asasinarea primarului oraşului belgian Mouscron
Data publicării:
Un adolescent a mărturisit că este autorul asasinatului primarului din Mouscron, în Belgia, găsit mort, tăiat la gât, luni seara, într-un cimitir din oraş, potrivit postului public RTBF, citat de Reuters.
Tânărul, care ar fi în vârstă de 18 ani potrivit postului, a declarat că a acţionat să se răzbune pe alesul local, pe care-l acuza că se face vinovat de sinuciderea, cu doi ani mai înainte, a tatălui său, concediat dintr-un post municipal, notează News.ro.
Procurorul federal a declarat pentru Reuters că un bărbat s-a predat poliţiei la locul crimei.
Alfred Gadenne, în vârstă de 71 de ani, bourgmestre (primar) la Mouscron, o localitate industrială din apropiere de Lille, a fost găsit mort într-un cimitir situat în apropiere de locuinţa sa.
Această crimă a provocat un val de emoţie în ţară. Premierul Charles Michel a denunţat oroarea morţii fostului deputat.
”Aflu cu groază despre moartea brutală a lui Alfred Gadenne. Mă gândesc la familia şi apropiaţii săi”, a declarat pe Twitter premierul belgian.
Primarul din Lille Martine Aubry s-a declarat ”îngrozită” de omuciderea colegului ei în cadrul eurometropolei franco-belgiene Lille-Courtrai-Tournai