Uite demisia, nu e demisia. Ministrul finanțelor, în centrul unui conflict între premier și președinte, în Cehia

Data actualizării: Data publicării:
Closing Ceremony - 51st Karlovy Vary International Film Festival
Miliardarul Andrej Babis, la Karlovy Vary Foto: Gulliver/GettyImages

Premierul ceh Bohuslav Sobotka a anunţat vineri că îşi retrage demisia, anunţată pentru a doua jumătate a lunii mai, şi a spus că îi va propune, în schimb, preşedintelui Milos Zeman să-l destituie pe ministrul finanţelor Andrej Babis, suspectat de fraudă fiscală, relatează AFP, citată de News.ro.

British Prime Minister David Cameron Attends European Council Meeting Following The UK's Decision To Leave The EU
Bohuslav Sobotka FOTO: Gulliver/GettyImages

„Nu-mi voi prezenta nicio demisie. Îi voi propune în curând preşedintelui Republicii să-l revoce pe ministrul finanţelor”, a declarat presei Bohuslav Sobotka, aflat în conflict deschis cu ministrul finanțelor. El şi-a explicat revenirea asupra anunţului demisiei prin divergenţe de opinii cu şeful statului pe tema modalităţilor constituţionale ale demersului său.

Premierul social-democrat a reacţionat astfel faţă de declaraţii pe care președintele Milos Zeman le-a făcut joi. Preşedintele şi-a exprimat dorinţa de a accepta numai demisia premierului şi nu a întregului cabinet. Şeful statului a apreciat joi seara, într-un interviu televizat, că „alcătuirea Guvernului ar trebui să rămână aceeaşi. Singurul care ar trebui să fie înlocuit este premierul”.

Însă, potrivit mai multor experţi, demisia unui premier o antrenează în mod automat pe cea a Guvernului, potrivit Constituţiei cehe, care este relativ vagă asupra acestui punct.

„Sper că preşedintele va respecta tradiţiile constituţionale”, a insistat vineri Sobotka.

NATO Holds Warsaw Summit
Milos Zeman Foto: Gulliver/GettyImages

Un vechi rival politic al lui Sobotka, şeful statului îl susţine însă pe Andrej Babiš, al doilea cel mai bogat om din ţară, potrivit revistei Forbes, şi totodată politicianul cel mai popular din ţară. Are o avere estimată la 2,6 miliarde de dolari. Mişcarea ANO (de centru), condusă de Babis, este marea favorită în alegerile prevăzute pentru 20 şi 21 octombrie, care vor fi urmate, trei luni mai târziu, de alegeri prezidențiale.

Guvernul tripartit aflat la putere de la începutul lui 2014 este alcătuit din Partidul Social-Democrat (CSSD), mişcarea ANO al cărei preşedinte este Babis, şi KDU-CSL (creştin-democraţii).

Andrej Babiš este ministru de finanțe în Cehia din ianuarie 2014. Fost membru al partidului comunist din Cehoslovacia, a lucrat în comerțul exterior, mai precis ca reprezentant al companiei petroliere Petrimex în Maroc. A fost acuzat că a fost agent al poliției secrete din Cehoslovacia (StB), iar în ultimii ani că în acea perioadă a fost totodată agent al KGB. Firma pe care o deține, Agrofert, a fost inițial o subsidiară a Petrimex, dar, prin diverse operațiuni financiare, Babis a devenit proprietarul ei. A avut inițial afaceri în agricultură, dar în ultimii ani și-a extins activitatea în media. Revista Foreign Policy l-a numit de altfel „Babisoni”, într-o aluzie la fostul premier Silvio Berlusconi, în timp ce Politico.eu l-a comparat cu Donald Trump.

Acum Andrej Babiš este suspectat de corupție. Unele contracte de achiziții publice ar fi intrat pe mâna firmelor sale. Pe de altă parte, presa și opoziția l-au acuzat de conflict de interese, întrucât companiile sale ar fi beneficiat de fonduri europene.

Afacerea Ali Fayyad și legăturile ei cu Babis și Zeman
Closing Ceremony - 51st Karlovy Vary International Film Festival
Miliardarul Andrej Babis, la Karlovy Vary Foto: Gulliver/GettyImages

În februarie 2016, la Praga se creează agitație mare odată cu știrea că cinci cetățeni cehi, inclusiv un agent din spionajul militar al țării, au fost răpiți în Liban în timp ce l-ar fi căutat pe un bucătar ceh care la rândul lui fusese răpit în Libia.

După câteva zile se află că cei cinci au fost eliberați în schimbul lui Ali Fayyad, un neguțător de arme cu pașaport ucrainean care era în închisoare în Cehia de 18 luni.

Fayyad fusese arestat de cehi în cooperare cu agenția americană antidrog (DEA), iar guvernul american a condamnat vehement decizia de a-l elibera pe Fayyad, în condițiile în care SUA cereau extrădarea lui. Washingtonul amenință că afacerea ar putea prejudicia relațiile bilaterale.

În aceste condiții, presa a scris pe surse că răpirea celor cinci cehi în Liban ar fi fost înscenată sau că ar fi fost chiar o operațiune a serviciilor. Sau ambele.

Toți oficialii care au fost implicați în afacerea Fayyad – fie că a fost vorba de arestare, închiderea suspectului, ignorarea ordinului de extrădare, deplasarea agentului militar în Liban, eliberarea lui Fayyad și explicațiile date ulterior – au fost oameni din partidul lui Babis, numiți de un ministru din acest partid (ANO) sau care aveau legături cu acesta.

Revista Forbes a publicat un articol în care sugera că întreaga afacere a fost o operațiune a agențiilor ruse de spionaj, pentru a-i împiedica pe americani să pună mâna pe Fayyad, întrucât exista pericolul care acesta să dezvăluie secrete despre conexiunile din Hezbollah, Rusia și traficul cu droguri. În articolul respectiv, erau nominalizați Babis, alături de ministrul apărării Stropnicky (ANO) și ministrul justiției (Robert Pelikan). Publicația pleda pentru o anchetă internațională în privința influenței pe care Rusia o exercită în rândul anumitor guverne din țări membre NATO și solicita să fie sancționat orice oficial ceh care s-ar fi dovedit că a conspirat cu teroriști. Analiștii care suspectau că Fayyad avea legături cu Rusia au subliniat că președintele ceh, Milos Zeman, a vorbit la telefon cu Vladimir Putin pentru a pune la punct eliberarea celor cinci cehi în schimbul lui Fayyad.

După alegerea lui Donald Trump, portalul american Real Clear Defense a publicat un articol despre refuzul Cehiei de a-l extrăda pe Fayyad și susținea că oficialii americani încă sunt supărați că a fost eliberat.

Citiți și: Președintele Cehiei are probleme de echilibru. Presa susține că era în stare de ebrietate

Preşedintele Cehiei: Conducerea UE este birocratică şi incapabilă

Preşedintele Cehiei cere referendum privind apartenenţa la UE şi NATO

Președintele Cehiei consideră că valul de migranți este o invazie organizată

Preşedintele Cehiei: Rusia ar putea deveni membră a Uniunii Europene

Scandal diplomatic între Cehia şi Statele Unite

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...