UE denunţă „o încălcare” a acordului Brexit. Londra refuză să introducă controalele alimentare între Marea Britanie şi Irlanda de Nord

Data publicării:
Drapelele Uniunii Europene și Marii Britanii.
UE denunţă „o încălcare” a acordului Brexit. Londra refuză să introducă controalele alimentare între Marea Britanie şi Irlanda de Nord. Foto: Profimedia

Bruxellesul a condamnat cu fermitate miercuri decizia Londrei de a prelungi perioada de graţie privind controalele alimentare între Marea Britanie şi Irlanda de Nord, pe care într-un comunicat de presă o consideră „o încălcare” a acordului Brexit, notează AFP, citată de Agerpres.

Vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic şi-a exprimat „profunda îngrijorare” în legătură cu această „decizie unilaterală” a guvernului britanic, în „contradicţie flagrantă cu abordarea constructivă care a predominat până în prezent”, potrivit comunicatului redactat în termeni extrem de duri.

Decizia britanică constituie „o încălcare” a dispoziţiilor protocolului nord-irlandez încheiat în cadrul acordului de Brexit dintre UE şi Regatul Unit, precum şi „obligaţia de bună-credinţă” prevăzută în acordul respectiv.

Pentru Bruxelles, această decizie „subminează” atât activitatea comisiei comune însărcinate să supravegheze punerea în aplicare a tratatului de divorţ între UE şi fostul stat membru - care a părăsit definitiv blocul european la 1 ianuarie 2021 -, cât şi „încrederea reciprocă” necesară pentru soluţiile de cooperare.

Guvernul britanic a decis unilateral să prelungească perioada de graţie până la 1 octombrie 

În plus, UE regretă o decizie unilaterală luată fără ca Maros Sefcovic, copreşedintele (european) al comitetului comun, să fi fost informat.

Guvernul britanic a decis miercuri să prelungească până la 1 octombrie perioada de graţie privind controversatele controale asupra produselor agroalimentare între Marea Britanie şi Irlanda de Nord, prevăzută pentru a permite companiilor să se adapteze la noile aranjamente post-Brexit.

Este o măsură „temporară” menită să evite perturbări majore „în cadrul unei implementări pragmatice şi proporţionale a protocolului nord-irlandez”, a subliniat într-o declaraţie trimisă parlamentului ministrul pentru Irlanda de Nord, Brandon Lewis. Discuţiile pe această temă continuă cu Uniunea Europeană, a asigurat el. 

 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tezaurul românesc de la Moscova, mai aproape de a reveni în țară. Decizia istorică a...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Analiza pieței imobiliare din România. Cum vor influența alegerile prețurilor locuințelor și ce orașe vor fi...
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Guardia di Finanza
Operațiune uriașă a Parchetului European în statele UE. Percheziții la o rețea de fraude cu TVA, în care este...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...