Trust de presă finanţat de Banca Naţională a Ungariei

Data publicării:
banca nationala a ungariei

Compania „New Wave” a fost înfiinţată acum trei ani cam în aceeaşi perioadă în care Gyorgy Matolcsy a fost numit la conducerea Băncii Naţionale a Ungariei şi, contrar contextului economic dificil, s-a dezvoltat rapid. Progresul se datorează în mare parte, scrie Reuters, finanţărilor primite tocmai din partea băncii naţionale: echivalentul a două milioane de dolari. Banii erau meniţi să sponsorizeze programe informative despre economie şi finanţe. Doar că celelalte mass-media care au beneficiat de granturi pentru proiecte similare au primit şi de 80 de ori mai puţini bani. „New Wave” controlează unul dintre cele mai importante site-uri de ştiri din Ungaria.

Se pare că anumite persoane publice apropiate Guvernului şi Băncii Centrale şi-au clădit imperii media mai ales în spaţiul on-line, pentru că acolo Fidesz (partidul condus de Viktor Orban - n.r.) nu are foarte multă influenţă”, spune Agnes Urban, analist media.

Subvenţiile au fost acordate legal, dar analiştii nu pot trece cu vederea legătura apropiată dintre Viktor Orban şi guvernatorul Băncii Centrale.

„Va exista, cu certitudine, un impact asupra opiniei publice. Dacă nu imediat, atunci pe termen mediu şi lung situaţia poate deveni periculoasă. Corupţia este o otravă care ucide încet în politica din Ungaria”, spune analistul politic Peter Kreko.

Guvernatorul Băncii Naţionale a Ungariei negat orice ilegalitate.

„Este un atac împotriva Băncii Naţionale a Ungariei. Este scandalos. Sunt doar nişte minciuni folosite ca şiretlicuri ale unor atacuri politice. Tot ce s-a spus este, fără excepţie, o minciună”, afirmă Gyorgy Matolcsy, guvernatorul băncii centrale.

10 jurnalişti ai site-ului de ştiri controlat de „New Wave” au demisionat după ce finanţările din partea Băncii Naţionale au devenit publice. Unii dintre ei spun că nu au simţit vreodată că s-au exercitat presiuni politice la nivel editorial, dar scandalul în sine a afectat reputaţia publicaţiei online.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri